Acuzațiile continuă la adresa medicului impertinent de la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare. ,,Era să îmi omoare copilul. Apoi a fost dat afară, dar reangajat”, spune revoltat un sătmărean. Mai mult decât atât, PortalSM scria în 2017 despre un copil de numai patru săptămâni care a fost la un pas să moară la UPU Satu Mare, din cauza indolenței aceluiași medic.
După cazul bebelușului ținut cinci ore la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare, mai mulți sătmăreni au reacționat și l-au ”mitraliat” pe medicul pediatru impertinent care, spun oamenii, are la activ mai situații în care a judecat cu multă indiferență problemele micuților pacienți. Un sătmărean a declarat că medicul era să-i omoare copilul, după care a fost demis, dar mai apoi reangajat.
,,În 2015 acest doctor era să îmi omoare copilul cu nepăsarea lui! Noroc că am mers de urgență la Cluj unde i-a fost extrasă o jumătate de alună din plămân (el zicea că a făcut aprindere de plămâni). După acest episod, fostul director al Spitalului Județean Satu Mare, Marcela Papici s-a autosesizat, iar în cel mai scurt timp medicul a fost demis. Dacă doamna Marcela a făcut curățenie printre cei incompetenți, ați sărit să o dați afară. Dar acum dacă moare un copil din cauza incompetenței acestui pediatru cine își asuma? Nimeni!”, se arată în postarea unui sătmărean revoltat.
PortalSM scria în 2017 despre un alt caz, când un copil de numai patru săptămâni era să moară la UPU Satu Mare, din cauza indolenței aceluiași medic.
”Aici i s-a dat o injecție de ampicilină, după care a fost ținut două ore și treizeci de minute fără ca nimeni să-i mai facă nimic. În tot acest timp, copilul a început să se deshidrateze și a început să se albească la față. Medic de gardă a fost medicul pediatru R.P., dar acesta nu i-a făcut absolut nimic copilului deși i-am spus că cel mic se află în stare foarte gravă. Și asistentele au văzut acest lucru”, a declarat la acea dată, pentru PortalSM, tatăl copilului.
Medicul este acum cercetat atât de către conducerea unităţii cât şi de către Colegiul Medicilor. Managerul SJU Satu Mare, Adrian Marc, a declarat pentru PortalSM, că “este deschisă o procedură adminsitrativă de cercetare”, fiind o plângere mai veche.