Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

FOTO. Grevă de avertisment la Prefectura Satu Mare

Salariații Instituției Prefectului județul Satu Mare s-au aliat la acțiunea Sindicatului ,,Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică și au participat la GREVA DE AVERTISMENT, ce s-a desfășurat în toate Instituțiile Prefectului din județele afiliate.

S-a protestat față de neadoptarea, nici până acum, de către Camera Deputaților a proiectului de Lege pentru modificarea O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ pentru modificarea Legii-cadru nr.153 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ADOPTAT DEJA DE SENAT. Se dorește ca încadrarea personalului din Instituțiile Prefectului să fie făcută la nivelul funcțiilor publice de stat, acum fiind încadrați pe funcții teritoriale.

S-a preconizat ca la această acțiune de protest să participe aproximativ 1.800 de salariați ai instituțiilor prefectului din România și a constat în întreruperea colectivă și voluntară a programului de lucru, în data de 21 decembrie 2022, între orele 10,00 – 12,00.

Din comunicatul Sindicatului ”Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, transmis fiecărui Prefect din țară, redăm următoarele:

,,În prezent, un angajat al instituției prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate.

Pentru plata salariilor angajaților de la consilii județene și primării se alocă bani din fondul de rezervă al Guvernului, în timp ce proiectul de lege care ar reda demnitatea angajaților din instituțiile prefectului este abandonat în sertarele Camerei deputaților, abandon pe care îl resimțim și noi”.


Sursa: Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică-Organizația Satu Mare

4 comentarii

  1. Unul Răspunde

    Eu va zic doar atat : Haideti cu toti la privat! Nu va mai milogiti la ei,hai sa vedeti la privat cate drepturi o sa aveti.V-as da eu saliriu de merit,fiecare cat lucreaza.

  2. bujetărime Răspunde

    Dați-le tot ce vor că altfel se apucă să lucreze și atunci va fi vai de toți! 🤣😂 Vă dați seama ce s-au speriat unii când i-au văzut protestând? Sunt unii pe planeta asta la care nimic nu le ajunge. Ei când se duc la servici nu se uită ce-i pe stradă? Nu se uită la știri? Sau lor să le fie bine și restul să se descurce? Că cine-i mai special decât specialii, nu?😱🤔😠🤮

  3. xpert86 Răspunde

    Nu la prefecturi sunt cele mai mari salarii ale bugetarilor??!! Din cate stim functionarii publici din cadrul autoritatilor locale, cj si prefecturi au intrat in salarizarea completa din L 153/2017 inca din septembrie 2017 fata de ceilalti bugetari care urmau sa primeasca transele de cresteri salariale etapizat pana in 2023!!🤔🤔🤔

    • bujetărime Răspunde

      Eu așa aș pune problema că în poză identific 19 persoane. Nu știu câți sunt exact în organigramă pentru că de fapt puțin îmi pasă de ei. De fapt poate puțin mai mult decât lor le pasă (fapt dovedit) de noi! Dar cum se spune în banc “cercetătorii britanici” lucrează pe acest aspect ca să identifice motivele epuizării excesive a lor. Săracii! 😠😱😮

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.