Ultima actualizare: azi, 15:58
Locale

Percheziții la Satu Mare! Vizați cei ce dețin și vând ilegal articole pirotehnice

Percheziții la Satu Mare! Vizați cei ce dețin și vând ilegal articole pirotehnice. La data de 28 decembrie 2022, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., sunt puse în aplicare 153 autorizaţii de percheziţie domiciliară, la domiciliile unor persoane, sedii sociale şi puncte de lucru ale societăţilor comerciale din Bucureşti şi judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov, Buzău, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureş, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vaslui.

Acţiunea se desfăşoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Activităţile vizează identificarea şi indisponibilizarea oricăror bunuri interzise la deţinere, în special a articolelor pirotehnice care fac obiectul desfăşurării de operaţiuni fără drept, identificarea probelor şi mijloacelor materiale de probă şi tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile.

Operaţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

La percheziţii participă poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Poliţie Transporturi, Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi din cadrul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene.

De asemenea, în activităţi sunt angrenaţi şi jandarmi.

În cadrul Planului de acţiune ,,Foc de Artificii”, până la acest moment, Poliţia Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice.

3 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Și în zona piețelor trebuie acționat, vând țiganii în P-ța Someș, P-ța de alimente nr. 1, se bubuie zilnic în oraș !

  2. delia Răspunde

    Si la Auchan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.