Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Sătmărean accidentat grav de o mașină. Șoferul vinovat, prins în județul Bacău

La data de 28 decembrie, în jurul orei 06.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, cu victimă, pe raza localității Borlești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 75 de ani, domiciliat în aceeași localitate, în calitate de pieton aflat pe partea carosabilă, ar fi fost accidentat de către un autoturism, care ar fi părăsit ulterior locul producerii evenimentului.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate. La momentul producerii evenimentului rutier, pietonul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante.

În urma mobilizării și a desfășurării activităților specifice, a fost identificată pe raza județului Bacău persoana care ar fi condus autoturismul în cauză, fiind vorba despre un bărbat de 49 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă si părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului de caz.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.