Ultima actualizare: azi, 13:24
Locale

TIR-uri pline cu haine și mobilă second-hand, oprite la frontieră. Nu au fost lăsate să intre în țară

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu și ai ANPC Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu produse second-hand, constând în cauciucuri, îmbrăcăminte și mobilier – toate uzate, întrucât șoferii nu au putut prezenta documentele legale.

În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un sucevean în vârstă de 36 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 9.600 kg de cauciucuri uzate, de la o societate comercială din Germania, care erau destinate unei firme din județul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijinul autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât transportul în cauză nu este înregistrat în registrul instituit de Administrația Fondului pentru Mediu.

Conform legislaţiei în vigoare, șoferul nu a prezentat Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

Tot ieri, 12 decembrie a.c., în jurul orei 14.00, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, tot pe sensul de intrare în ţară, un cetățean maghiar în vârstă de 43 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în Ungaria. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 15.000 kg de îmbrăcăminte second-hand, de la o societate comercială din Ungaria, care urma să ajungă la o firmă din județul Satu Mare.

Și de această dată, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție.

Două ore mai târziu, tot la PTF Petea, un sucevean, în vârstă de 30 de ani, s-a prezentat pentru a intra în România, conducând un automarfar înmatriculat în țara noastră. Bărbatul transporta, conform documentelor, 11.930 kg de produse – mobilier, haine, biciclete, articole de uz casnic, toate uzate – de la o societate comercială din Țările de Jos către o asociație din județul Botoșani.

Polițiștii de frontieră au solicitat și în acest caz sprijinul lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit, ca și mai devreme, că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nici acest transport nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție.

În toate cele trei cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Sursa: Poliția de Frontieră

10 comentarii

  1. Norik Răspunde

    Hainele care le aduce soferul ungur sant pt.firma din Dorolt unde este numai punct de lucru iar firma mama este in Moghiorosag .Bute jr.este pus sef de patronii din Modioruiosag.😝

    • bigbrother Răspunde

      Dar in schimb alea venite din Olanda dupa tine sunt OK, nu te deranjeaza? Ca vad ca nu te deranjeaza. Dar ai pus vreodata intrebarea ca oare nu de acolo incepe totul ca noi le cumparam de la ei???? Ca daca nu le-am cumpara nici transport nu ar mai fi catre noi. Intelegi fraiere?

  2. Aleccu Russo Răspunde

    Sa vezi ce bine se imbraca cei din Suceava cu hainele second hand. Nu conteaza nici daca apar culorile rosu,alb,verde.

    • R Răspunde

      Iar ungurii astia, nu stiam ca se ocupa cu ronghiuri . Schengen pe dracu, la granita trebuie stat cu kalasnicovu de invadatori astia ca si unguri si alti au ceva experienta

      • bigbrother Răspunde

        Dar in schimb alea venite din Olanda mentionate tot in stirea asta dupa tine sunt OK, alea nu te deranjeaza? Ca vad ca nu te deranjeaza. Mai ales acum dupa votul asta minunat! Dar ai pus vreodata intrebarea ca oare nu de acolo incepe totul ca noi le cumparam de la ei???? Ca daca nu le-am cumpara nici transport nu ar mai fi catre noi. Intelegi fraiere? Ei se bucura ca mai fac un ban pe spinarea noastra! Bou cu diploma ce esti! Nu trebuie cumparat din asta si gata! Dar pentru asta ar trebui interzis clar prin lege! Cine trebuie sa faca asta? Ungurii?????

        • R Răspunde

          Ba bulangiule si fraier cu tot neamul tau in comentariu eu am zis de toti inclusiv de unguri tai

          • bigbrother

            Unde tata? Inseamna ca tu citesti alt text. No asa sa fie cum spui, nu ma cert cu prosti.

  3. Satmarean Răspunde

    Napoi absolut cu toate gunoaiele, inclusiv cu rablele din vest !!!. Măcar n-au ce incendia și ce polua unii !!!

  4. jean Răspunde

    Sa vezi ce va fi cand vom intra in spatiul SCHENGEN, Coloane de TIRURI cu gunoaie

  5. Pop Ioan Răspunde

    Firma din Dorolt a urcat preturle dincolo de ceruri.Pierderile si amenzile trebe recuperate de undeva.Aceste transporturi ar trebui selectate si DONATE celor nevoiasi,copiilor care umbla la scoala descult sau in papuci de casa pe ger.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.