Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

A consumat cocaină și s-a urcat pe motocicletă. Tânărul, oprit în trafic de polițiștii sătmăreni

La data de 27 ianuarie, în jurul orei 14.00, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control a traficului rutier pe raza localității Trip, polițiștii sătmăreni au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 29 de ani, domiciliat în localitatea Bixad, care conducea un motociclu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 29 de ani are suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice.

Totodată, bărbatul a fost supus unei testări rapide pentru depistarea prezenței substanțelor psihoactive în organism, rezultatul fiind pozitiv la consumul de cocaină.

Acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței unor substanțe psihoactive în organism.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.