Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Cum a încercat un sătmărean să-i păcălească pe polițiști. Nu i-a mers!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei au depistat în trafic un bărbat din județul Satu Mare care conducea un autoturism marca Peugeot, deși dreptul de conducere pe drumurile publice din România îi era suspendat.

Ieri, 7 ianuarie, în jurul orei 10.30, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Carei au oprit, în trafic, pentru control, pe raza localității Foieni, județul Satu Mare, un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în România.

În cadrul verificărilor, la solicitarea colegilor noștri, şoferul, un bărbat, în vârstă de 50 ani, din județul Satu Mare, nu a putut prezenta permisul de conducere, declarând că nu îl are asupra sa.

Polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că, persoana în cauză avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de conducere a fost suspendat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.