Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Două permise de conducere false descoperite în PTF Petea. ”Șoferii” s-au ales cu dosare penale

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat pe sensul de ieșire în țară doi cetățeni, unul român și celălalt bulgar, care au prezentat la controlul de frontieră câte un permis de conducere fals, având însemnele autorităților ucrainene, respectiv bulgare.

Azi dimineață, în jurul orei 06.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din România, un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, din județul Maramureș. Acesta conducea un autoturism marca Nissan, înmatriculat în Italia. La controlul de frontieră i-a fost solicitat și permisul de conducere, iar bărbatul a prezentat un permis eliberat de către autoritățile din Ucraina. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că documentul este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

Tot azi, la aceeași oră și în aceeași punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 52 de ani, conducând un autoturism, tot marca Nissan, înmatriculat în Germania. Pe lângă documentul de călătorie, bărbatul a prezentat și un permis de conducere eliberat de către autoritățile din Bulgaria. Din studiul documentului în cauză a rezultat faptul că permisul nu este autentic, neîndeplinind condițiile de formă și fond, fiind un fals total.

În ambele cazuri, permisele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în continuare polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de ambii cetățeni sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere conform Codului Penal, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.