Ultima actualizare: azi, 11:29

Locale

FOTO. Bărbat lăsat fără BMW în vama Petea. Ce au descoperit polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au oprit la ieșirea din țară un autoturism marca BMW, care figura ca fiind căutat de autoritățile din Germania.

Duminică, 22 ianuarie, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș. Aceasta conducea un autoturism marca BMW, având aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Germaniei.

Cu ocazia efectuării formalităților pentru ieșirea din România, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul este căutat de către autoritățile din Germania, având mențiunea bun căutat pentru confiscare – furt.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 90.650 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea verificărilor, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Sursa: Poliția de Frontieră

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.