Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Ordin de protecție de 5 metri emis la Satu Mare: “Galinucă, dacă nu te omor eu…”

Scandal în fața unui bloc din Satu Mare. Un bărbat și-a agresat fizic fosta concubină, care a cerut sprijin iar acum aceasta are un ordin de protecție împotriva bărbatului.

Potrivit informațiilor PortalSM, la data de 03.01.2023, în timp ce femeia se afla în faţa blocului, agresorul s-a întâlnit cu aceasta, iar pe fondul consumului excesiv de alcool, acesta a provocat un scandal.

Bărbatul a agresat-o fizic pe femeie, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei şi totodată ameninţat-o pe aceasta cu acte de violenţă.

Pentru că în fața blocului erau și alți vecini, aceștia au încercat să oprească conflictul.

Poliția a ajuns la fața locului, iar bărbatul a spus că „a împins-o pe reclamantă cu palma, atingând-o la nivelul feţei”.

Ulterior, în fața instanței, bărbatul şi-a schimbat poziţia, arătând că nu a exercitat niciun fel de violenţă asupra femeii.

Problemele dintre cei doi foști concubini au început cu ceva timp în urmă. Faţă de bărbat a mai fost emis la data de 07.01.2020 un ordin de protecţie. Femeia are mai multe poze în care se văd leziunile provocate de către acesta, precum și conversații cu amenințări.

Prin intermediul aplicaţiei „whats app”, bărbatul a trimit mai multe mesaje de amenințare, precum „ Galinucă dacă eu nu te omor, nu te mai omoară nimeni”, „jur, eu pe tine, te omor”, „pe pariu că tu ai să mori, nu mai dormi tu liniştită”.

Pentru probele aduse instanţa a dispus iniţial emiterea unui ordin de protecţie pe o distanţă de 100 de metri, însă pentru că ei locuiesc în acelaşi bloc, dar la un etaj diferit, s-a stabilit că distanţa respectivă nu poate fi respectată, astfel că s-a stabilit o distanţă minimă de 5 metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.