Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sătmăreancă (19 ani) bătută de fostul concubin. Bărbatul i-a aplicat mai multe lovituri

La data de 2 ianuarie, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic de către fostul său concubin, împotriva căruia ar fi fost emis un ordin de protecție provizoriu, pe raza localității Ardud.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, în cursul zilei de 1 ianuarie, bărbatul de 26 de ani i-ar fi aplicat fostei sale concubine, în vârstă de 19 ani, mai multe lovituri, în două momente diferite ale zilei, pe fondul unor neînțelegeri.

La momentul producerii incidentului, față de bărbatul de 26 de ani era emis un ordin de protecție provizoriu, din data de 29 noiembrie 2022, pe o perioadă de trei luni de zile, prin care acesta avea obligația de a nu se apropia la mai mult de 50 de metri de tânăra de 19 ani sau de domiciliul acesteia.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată, pentru luarea unei măsuri preventive.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Un comentariu

  1. H&R Răspunde

    Un masaj de ala Dr. Ciomu și la asta. Nu ar strica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.