PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Protestatarii din Sătmărel s-au întâlnit cu primarul. Oamenii, nervoși: ”Vrem condiții decente!”

Protestatarii din Sătmărel s-au întâlnit, luni dimineață, cu primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor. Oamenii cer drumuri decente, iar edilul a precizat că autoritățile locale pregătesc mai multe proiecte în zonă.

După ce și-au strigat nemulțumirile în fața primăriei, reprezentanți ai protestatarilor s-au întâlnit cu primarul Kereskenyi Gabor și s-au plâns de faptul că municipalitatea îi ignoră de ani de zile. Oamenii au spus că drumurile din zonă sunt aproape impracticabile, iar de introducerea canalizării nici nu s-a pus problema.

Primarul le-a dat dreptate oamenilor, a primit din partea acestora chiar și o listă cu revendicări și le-a spus că primăria se va ocupa de toate problemele în parte. Cu toate acestea, situația drumurilor nu se va schimba în perioada imediat următoare. ”Înainte de luna martie nu se poate interveni”, a spus primarul.


Exit mobile version