Ultima actualizare: azi, 19:32

Locale

Bătaie cu furci și bâte între două familii din județ. Totul a început de la turmele de oi

Două familii din Negrești Oaș s-au luat la bătaie cu bâtele după ce una dintre acestea a oprit trecerea  cu turma de oi. Săptămâna aceasta, agresorii au primit 9 luni de închisoare cu suspendare, deşi faptele s-au petrecut în 2018.

Potrivit informațiilor PortalSM, în data de 27.04.2018, un bărbat din Negrești Oaș se afla cu oile la pășunat în locul numit “Lighet’. Tot în aceea zonă se aflau doi frați, tot cu oile la pășunat.

La un moment dat, cei trei s-au întâlnit și pentru că cei doi frați îi blocau accesul către teren bărbatului, cei trei s-au luat la ceartă. Din cauza conflictului privind locul prin care treceau turmele de oi, aceștia s-au luat la bătaie, moment în care unul dintre cei doi frații a fost lovit de către bărbat cu o bâtă ciobănească de lemn pe brațul stâng, lovitură ce i-a cauzat acestuia suferințe fizice.

Văzând cele întâmplate, fratele său a sărit la bătaie și i-a aplicat celuilalt bărbat o lovitură în zona capului cu bâta ciobănească pe care o avea în mână, în urma căreia a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

La trei minute distanță, după ce cele trei persoane s-au bătut au apărut și ceilalți frați în mașină înarmați cu furci și bâte pentru a termina cearta.

Doi agresori au primit 9 luni de închisoare cu suspendare și plata sumei de 3.750 de lei cu titlul amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe și despăgubiri morale în cuantum total de 3.000 de lei.

3 comentarii

  1. Tutankhamon Răspunde

    Întrebare simplă. De ce prezentați evenimente de acum 5 ani? Asta este actualitatea? Dar nu țin minte să fi apărut ceva prin ziar la vremea respectivă când era știre proaspătă. Sau e mai ușor așa să faceți ziar că mai selectați din deciziile judecătoriei și mai scoateți câte una de la naftalină? Că mai nou zilnic apare câte o astfel de “știre proaspătă” cât mumia lui Tutankhamon.

  2. Vasile Răspunde

    Judecătoria Negrești Oaș?oooou Are dreptate Grigore ,a plecat supica o rămas tocana de legume,o judecătorie tot timpul cu începători,trebuie desființată gluma asta de judecătorie.

  3. Vasile Răspunde

    Oricum nu-i ia nimeni în serios,exemplu ,accidentul din Vama.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.