Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Oamenii străzii din Satu Mare, protejați de frig. Primesc ceai fierbinte, hrană și un acoperiș

Primăria Satu Mare, alături de Fundația Maurer și de Direcția de Asistență Socială (DAS), au început acțiunile zilnice în care persoanele fără adăpost primesc un ceai cald și o gustare, pentru a face față mai bine temperaturilor cu minus care se înregistrează în această perioadă.

În cadrul campaniei de sprijinire a persoanelor fără adăpost ,,Un ceai fierbinte pentru oameni ca noi”, sătmărenii fără adăpost au fost consiliați pentru a veni la Centrul Social de Urgență pentru Adulți – Adăpostul de noapte, unde au parte de condiții de viață decente, un acoperiș deasupra capului, căldură și hrană. Din păcate, unii refuză categoric această alternativă și aleg să rămână în stradă.

,,Apelăm pe această cale la simțul civic al sătmărenilor adresându-le din nou rugămintea să contacteze Direcția de Asistență Socială Satu Mare la numărul de telefon: 0751200703 în situația în care cunosc cazuri de persoane fără adăpost expuse riscului de a suferi din cauza gerului”, este apelul Primăriei Satu Mare.

Un comentariu

  1. H&R Răspunde

    Ala e ceai contrafacut! Ceaiul original fierbinte numai de la Adi Cozma! Si gustarea la fel. Daca v-ati fi rugat la Cozma ca la un dumnezeu cel mare satmarean, primeati si pizza din ala original facut la vatra. :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.