Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

FOTO. Un sătmărean a spulberat o căruță în Arad. Patru răniți

O mașină condusă de un sătmărean a intrat în plin într-o căruță, pe DN 79, între localitățile Nădab și Șimand din județul Arad. Accidentul a avut loc vineri seară, iar toți cei patru ocupanți ai atelajului au ajuns la spital, informează newsweek.ro.

,,Accident rutier produs între un autoturism şi un atelaj hipo, între localităţile Nădab şi Şimand. În urma accidentului în care au fost implicate 7 persoane, au rezultat 4 victime dintre care 3 conştiente şi cooperante, iar una in stare de inconştienţă. În urma evaluării medicale, patru victime (conducătorul atelajului hipo şi trei persoane care se aflau în acesta) au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare”, a precizat ISU Arad.

Accidentul a fost provocat de un șofer din județul Satu Mare.

,,Din primele cercetări a reieşit că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din judeţul Satu Mare, în timp ce conducea un autovehicul pe D.N. 79, între localităţile Şimand şi Nădab, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că şoferul autovehiculului nu se afla sub influenţa alcoolului”, a transmis IPJ Arad.

FOTO – glsa.ro

Un comentariu

  1. Gheorghe Răspunde

    Măi arădenilor da voi umblați cu strafu pă șose?Tre să ghină un sătmărean sa va scoată strafurile de pe șosea,atâta nu știți ca sunteți în ue și nu-i voie cu tracțiune băligiasă pă șosea.Amu va trebui sa-i cumparaț sătmareanului o mașină nou nouță,sa va între bine la cap altu să nu mai umblaț cu ștrafu pă șose ca mai avem vreo câțiva sătmăreni cu rable pe care-i trimitem mintenaș sa va invete circulație.Auzât-ați voi mă!!??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.