Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Tineri opriți de polițiști în vama Petea. Au ajuns la închisoare după ce au condus fără permis

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară doi tineri, unul din Galați, iar celălalt din Suceava, condamnați la închisoare pentru conducere fără permis.

În această dimineață, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean român, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în județul Galați.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către polițiștii de frontieră s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis de către Judecătoria Satu Mare, în iulie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Tânărul a fost condamnat la opt luni de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Tot în această dimineață, în jurul orei 08.00, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităților pe sensul de intrare în țara noastră un sucevean în vârstă de 29 de ani. Și în acest caz, polițiștii de frontieră sătmăreni au constatat că pe numele tânărului a fost emis, în 26 ianuarie, de către Judecătoria Rădăuți, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Suceveanul are de executat o pedeapsă privativă de libertate timp de doi ani și opt luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Persoanele în cauză au fost predate unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.