Ultima actualizare: azi, 19:39

Locale

Fetiță (10 ani) lovită pe trecerea de pietoni. Transportată de urgență la Spitalul Carei

O fetiță, în vârstă de 10 ani, a fost lovită pe trecerea de pietoni de un șofer, în vârstă de 20 de ani, în municipiul Carei. Fetița s-a angajat în traversarea drumului pe bicicletă, moment în care a fost acroșată de autoturism.

Cercetările sunt în desfășurare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„La data de 22 martie, în jurul orelor 18.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Carei au fost sesizați despre producerea unui eveniment, într-o intersecție din municipiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto, în persoana unui tânăr de 20 de ani, din Carei, ar fi acroșat o minoră de 10 ani, care era angajată în traversarea drumului public pe bicicletă, pe trecerea pentru pietoni.

Din producerea evenimentului rutier, a rezultat rănirea minorei, care a fost transportată la Spitalul Carei, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate.

Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, potrivit IPJ Satu Mare.

Foto cu scop ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.