Vineri, 17 martie, la ora 11.00, pompierii militari ai Secției Negrești- Oaș, alături de pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bixad, au avut de gestionat o situație tactică, în cadrul unui exercițiu organizat la Școala gimnazială “Aurel Haiduc”, din localitatea Trip.
Imediat după primirea apelului la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, voluntarii SVSU intervin cu mijloacele din dotare cu apă și spumă, realizând un dispozitiv format din două țevi tip C, prin distribuitor, de la autospecială. Totodată, în urma sesizării absenței a doi elevi, de către un cadru didactic, șeful SVSU ordonă constituirea unei echipe de căutare-salvare și se trece imediat la căutarea și salvarea victimelor.
În sprijin se alătură cadrele militare ale Secției de Pompieri Negrești-Oaș cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, având misiunea de localizare și lichidare a incendiului produs la centrala termică. Echipa de salvare găsește victimele, care sunt evacuate și predate echipajului SMURD, prezentând semne de intoxicație cu monoxid de carbon.
Exercițiul a fost unul complex, conținând și prezentarea unor măsuri privind modul de comportare, evacuare în caz de incendiu sau cutremur. O completare importantă, au făcut-o voluntarii Crucii Roșii, care alături de echipajul SMURD au organizat un mic instructaj privind noțiunile de bază în acordarea primului ajutor.
Pe lângă antrenamentul personalului propriu, extrem de important, elevii sunt de astăzi mai pregătiți, în caz de producere a unui incendiu la școală. Un comportament adecvat în cazul ivirii unei situații de urgență, salvează vieți și bunuri.
Sursa: ISU Satu Mare