Sătmăreanca ce a furat pe bandă rulantă din mall-urile din Oradea a fost trimisă în judecată, informează Bihoreanul. Femeia a fost surprinsă de camerele de supraveghere din centrul comercial Lotus Center în timp ce fura un portofel din poşeta unei orădence, iar, „scăpată” printre degete de oamenii legii, a comis alte două furturi în centre comerciale din Oradea. În cele din urmă, aceasta a fost trimisă în judecată, marţi, pentru furt în formă continuată.
Potrivit Bihoreanul, sătmăreanca, în vârstă de 49 de ani, este o hoaţă “profesionistă” care a fost surprinsă de camerele de supraveghere din centrul comercial Lotus, în după-amiaza zilei de 24 octombrie, în timp ce fura dintr-o poșetă un portmoneu cu acte, carduri bancare și aproximativ 100 de lei. „Scăpată” printre degete de oamenii legii, hoaţa a recidivat. Pe 27 octombrie, a intrat într-un magazin din Oradea unde a furat din geanta unei femei un portmoneu cu carduri bancare și aproximativ 500 de lei, dar şi în complexul comercial Prima Shops, de unde a sustras, de pe căruciorul unui copil, un portmoneu lăsat nesupravegheat, care conținea trei carduri bancare și 400 de lei.
În cele din urmă, femeia a fost prinsă de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea şi a fost reţinută, pentru 24 ore, după care a fost cercetată în libertate. Ea este judecată şi în alte judeţe, dar are deja şi numeroase condamnări.
Sursa: Bihoreanul
CITEȘTE ȘI: