Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

FOTO. Tone de saltele second-hand, oprite la intrarea în țară. Camionul, trimis înapoi în Ungaria

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu saltele second hand.

În data de 6 martie, la ora 12.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în Italia. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, saltele second-hand, de la o societate comercială din Italia către o societate comercială din Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 9.730 kg –  nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunilor de curățare.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.


Sursa: Poliția de Frontieră

2 comentarii

  1. x-ulescu Răspunde

    sa mai stea acolo pana intram in shenghen …dupa aia intra linistit ,ca nu mai verifica nimeni..

  2. Soso Răspunde

    In tara asta intra toate gunoaiele nu-i destul ca ne conduc tot……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.