Ultima actualizare: ieri, 19:32

Locale

Taximetrist din Satu Mare, „înghițit de pământ”! A băut și a condus haotic, apoi a dispărut fără urmă

Un taximetrist din județul Satu Mare a dispărut fără urmă în timp ce era cercetat pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. Ultimele detalii despre acesta sunt că la finalul anului 2022, el a fost eliberat dintr-un penitenciar din Marea Britanie.

Potrivit informațiilor PortalSM, în data de 25.08.2020, în jurul orei 18.20, taximetristul se afla în parcarea unei benzinării din Satu Mare, moment în care a fost surprins de un alt șofer în timp ce consuma băuturi alcoolice, după care s-a urcat iar la volanul mașini.

Urcat la volan, taximetristul a condus haotic, s-a oprit brusc în mijlocul drumului fără a semnaliza și a oprit în dreptul unei treceri de pietoni, fără ca în traversarea drumului să fie vreun pieton.

După ce un alt șofer a văzut toate acestea, a sunat la 112 pentru a anunța comportamentul pe care taximetristul l-a avut în trafic.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,72 mg./l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spitalul județean pentru probe de sânge. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

În timpul procesului, șoferul nu s-a prezentat, iar mandatul pe numele lui nu a putut fii realizat deoarece acesta este de negăsit. În data de 24.11.2022, s-a emis un mandat pe numele șoferului, dar mandatul nu a putut fi pus în executare, fiind restituit întrucât acesta nu se află pe teritoriul României.

Tot ce se știe despre șofer este că a fost eliberat dintr-un penitenciar din Marea Britanie în data de 12.08.2022, însă nu se mai știe dacă acesta se mai afla pe teritoriul acelei tari. Bărbatul urmează să fie judecat pentru faptele sale.

Un comentariu

  1. bigbrother Răspunde

    Și voi de unde vreți să recunoaștem pe delicvent dacă îi blurați fața? Sau și de data asta poza este ilustrație?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.