Ultima actualizare: azi, 19:16

Locale

Ludovic Orban, la Satu Mare. A început Conferinţa Naţională de Tineret Forţa Dreptei

Conferința națională a organizației de tineret a partidului Forța Dreptei a început, astăzi, în municipiul Satu Mare. Președintele partidului, Ludovic Orban, împreună cu președintele Forța Dreptei Satu Mare, Ștefan Csordas, și alți lideri ai partidului au dat startul conferinței subliniind în fața acestora importanța tinerilor în politică.

Ludovic Orban le-a vorbit participanților despre cât este de important ca tinerii să ia parte la deciziile care se iau la nivel politic în România, dar și despre ceea ce înseamnă politică corectă, în folosul oamenilor și al țării. La rândul său, președintele Forța Dreptei Satu Mare, Ștefan Csordas, împreună cu ceilalți lideri din țară, le-a mulțumit tinerilor pentru participare, apreciând interesul pe care îl arată față de politic. Liderii politici au vorbit despre parcursul lor în politică, și i-au încurajat pe tineri să aibă curaj să se implice și să aspire la mai mult.

În perioada 31 martie – 2 aprilie conducerea centrală a partidului Forţa Dreptei şi liderii organizaţiilor din toată ţara se află la Satu Mare pentru a participa la conferinţa naţionată a organizaţiei de tineret şi pentru a discuta cu membrii filialei din judeţ.

Sâmbătă, 1 aprilie, va avea loc o întâlnire a conducerii partidului cu circa 400 din cei 600 de membri Forţa Dreptei din judeţul Satu Mare.

„Începem să creştem din ce în ce mai mult. Pe măsură ce se apropie alegerile, foarte multă lume vine spre noi. În general cei care optează dreapta vin spre Forţa Dreptei. Să fim sinceri, nu cred că mai vede cineva PNL-ul un partid de dreapta, un partid pro european. Mai mult stă în subordinea PSD-ului, PSD a pus stăpânire şi dirijează tot”, a spus Ştefan Csordaş.

5 comentarii

  1. Feri Poter Răspunde

    I s-a terminat pălinca,de-aia vine în Satu Mare bețivanul !

    • c-block Răspunde

      Oooo ce veste proastă în ajun de Paște! Dar nu pricep ce se tot agită că este cam expirată ce propune să facă, nu văd de unde să scoată 5% din voturi. E mai mult pentru distragerea atenției. Cum a pățit ALDE-ul lui CPT. Altă chestie și aia cu termen de garanție mult depăși. În fine.

  2. Strunila Răspunde

    Loaici nu pentru politică a venit. Avenit să-i învețe pe tinerii sătmăreni să cânte la zongora.

  3. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Iar confrerința a decretat. La început a fost Loici apoi a făcut rost de o chitară apoi le-a cântat la fiecare melodia preferată. La sfârșit toți s-au culcat și s-a dormit bine. Tralala. Vengabois de Satu Mare. Dar ce facem cu șeful ăla mult că ziariștii cred că a trebuit să facă rost de ceva teleobiectiv performant că dacă faci poza de aproape nu încape????? Cine plătește runda următoare?

    • Bety Vana Răspunde

      A cantat dar nu prea mult Lajos ,pentru ca multi nu l-au inteles .De cand e la Bucuresti a prins accent alambicat de ceangau,ori poate o fi fost din cauza matrafoxului pe care l-au servit in cestile de cafea,un fel de amestec de palinca de cuba si un distilat de pufoaica.De mancare n-au primit nimic,ca le-au zis ca e post !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.