Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Șoferul unui autocar a lovit mortal un biciclist și a plecat. Susține că nu a auzit nimic

Un şofer de autocar din Satu Mare este cercetat penal pentru ucidere din culpă după ce lovit un biciclist şi a părăsit locului accidentului, susţinând că nu a auzit nimic. Dosarul este judecat acum, în 2023, deşi accidentul a avut loc în 2016.

Potrivit informațiilor PortalSM, în data de 21.08.2016, şoferul transporta un grup de elevi ce au efectuat o excursie în Ungaria, însoțiți de profesorii lor, cu autocarul. El nu a observat că are capota calei motor dreapta spate deschisă şi în timp ce a depășit un biciclist l-a acroșat cu capota, după care și-a continuat deplasarea.

În urma impactului s-a rupt capota calei, iar victima a fost proiectată de pe bicicletă pe drum cu răni grave, decedând a doua zi la spital.

Şoferul a declarat anchetatorilor că s-a oprit într-o parcare din Satu Mare şi a observat că îi lipsește ușa calei motor, dar nu ştia cum a pierdut-o, şi şi-a continuat drumul. Nicio persoană din autocat nu îşi aminteşte să fi auzit sau văzut ceva.

După ce a ajuns acasă, la scurt timp, a fost contactat de către organele de poliție, care i-au spus că a lovit un biciclist. După mai mulţi ani de discuţii, dosarul a fost redeschis. Şoferul este cercetat pentru ucidere din culpă.

Un comentariu

  1. Govor Răspunde

    Bei de 2 saptamini era tot aici scris ca repede sa misca treburile la tribunalul din Satu Mare.
    Acuma scrie ca 5 ani au trecut.
    Wtf? Voi va treziti si scrieti cate un articol sa aveti pe langa ce sa puneti reclamele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.