Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Tânăr israelian, oprit de polițiști în vama Urziceni. S-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră din P.T.F. Urziceni cercetează un cetățean israelian care a prezentat la control un permis de conducere ce nu-i dă dreptul de a conduce pe teritoriul României.

Luni, 13 martie, în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră un cetăţean israelian, în vârstă de 22 de ani. Tânărul conducea conducea un autoturism marca Ford, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră,  bărbatul a prezentat și permisul de conducere eliberat de autoritățile din Statele Unite ale Americii. Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au constatat faptul că persoana nu deține permis de conducere internațional și că documentul prezentat la control nu-i dă dreptul de a conduce pe teritoriul României.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, faptă prevăzută de Cod Penal.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.