Ultima actualizare: azi, 18:24

Naţionale

VIDEO. Doi români, spitalizaţi după accidentul de pe M1 din Ungaria

Doi români au fost spitalizaţi după gravul accident de circulaţie de pe M1 din Ungaria, alţiu doi fiind implicaţi în accident însă fără rănit, anunţat astăzi Ministerul Afacerilor Externe.

Ambasada României la Budapesta a fost contactată prin intermediul numărului de telefon de urgență al misiunii diplomatice de către alți doi cetățeni români implicați în accidentul rutier produs pe autostrada M1 din Ungaria, între localitățile Tatabanya și Budapesta. Astfel, potrivit datelor obținute până la acest moment, în total cinci cetățeni români, dintre care unul cu dublă cetățenie, au fost implicați în gravul accident de circulație. Dintre aceștia, doi au fost spitalizați, unul dintre cetățenii români spitalizați fiind deja externat și deplasandu-se în România. Celălalt cetățean român internat primește, în continuare, îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol. De asemenea, persoanele în cauză au solicitat sprijinul ambasadei pentru recuperarea bunurilor din autoturismele avariate, aflate în custodia autorităților ungare.

În ceea ce privește persoana decedată în urma accidentului, MAE informează că autoritățile ungare au precizat că aceasta nu este cetățean român.

Teribilul accident s-a produs după ce un camion ar fi intrat pe contrasens. Peste 30 de mașini și mai multe camioane s-au ciocnit, circulația fiind blocată total, pe ambele sensuri.

După impact, mai multe autoturisme implicate au luat foc. Potrivit poliției, o persoană a decedat şi 36 de persoane au fost rănite în accident, dintre care 13 persoane au suferit răni grave.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.