Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Casă în flăcări, în județul Satu Mare. Izolarea necorespunzătoare putea provoca o tragedie

11 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Carei au intervenit azi noapte, în jurul orei 00.30, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Petrești.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la parterul locuinței, în zona bucătăriei, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la casele învecinate.

După localizarea incendiului, acesta a fost lichidat, pompierii salvând restul încăperilor de locuit și construcțiile învecinate.

În urma evenimentului au ars mobilierul și bunurile electrocasnice din bucătărie și s-au degradat scările din lemn, care conduceau la etajul casei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: scurtcircuit la un cablu electric neizolat corespunzător.

Pentru prevenirea unor evenimente asemănătoare, pompierii vă recomandă:

✔ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

✔ asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

✔ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

✔ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.