Ultima actualizare: azi, 19:32

Locale

FOTO. Tablouri realizate de Inteligenţa Artificială, expuse la Satu Mare

La Casa Meşteşugarilor s-a deschis astăzi, 4 aprilie, prima expoziţie de artă realizată de către o inteligenţă artificală la Satu Mare. Expoziția “Pensula și IA” este axată pe cinci teme: Ardealul, jucăriile pentru copii, nașterea, războiul și viitorul.

Arta prin Inteligenţa Artificială are la bază pictori faimoși și realizează lucrări din câteva detalii oferite de artist.

În cardul vernisajului, Péter W. Szabó, unul dintre fondatorii acestor lucrări, a explicat cum sunt percepute aceste lucrări.

” O parte dintre pictori au spus că asta nu e artă, nu are ce căuta în galerii, e chiar contrar, dar o altă parte a spus că este chiar binevenită, că arta nu avansa în ultimi ani. Asta ne forțează să facem experimente, să găsim o cale, să vedem ce înseamnă arta în sine. În mod indirect de aici am ajuns la o serie de opere de artă din secolul XX”, a explicat Péter W. Szabó

Expoziția este deschisă în perioada 4 aprilie- 5 mai 2023, la Casa Meșteșugarilor din Satu Mare de luni până vineri de la ora 9.00 până la 16.00 iar sâmbătă de la ora 10.00 la 14.00.

4 comentarii

  1. delia Răspunde

    Numai prostii!N-as cumpara asa ceva nici gratis! Va bateti joc de artisti! Asta nu e arta..e kitsch!

  2. Ion Răspunde

    Arta a avansat mult in ultimii ani, o multidudine de unelte digitale fiind adaptate in diferite moduri la nivel global. AI doar elimina factorul uman. Speram sa vedem pe viitor si expozitii a artistilor umani contemporani, preferabil anuntate inainte de vernisaj.

  3. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Cui îi plac astea și zic că este artă sunt cam la fel de artificiali ca și AI. Inteligența asta atâta a făcut că din stilurile existente face tot felul de amestecuri și le recompune. Nu este nimic nou decât că a făcut un leciou din ce a creat anterior artistul uman. E ca și reproducerea aia de Mona Lisa din living de pe perete din Oaș de către zugravul ăla care se crede pictor. Kitsch. Dar se pot frumos scoate pe imprimantă cu sutele apoi înrămate vândute la 10 lei bucata la Auchan. Amatori de kitschuri tot vor fi. Arată bine lângă leul de ghips de la intrare.😨😵😢😱🤮

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.