Preşedintele Klaus Iohannis a declarat referitor la faptul că producătorul de armament Rheinmetall înfiinţează la Satu Mare un centru de mentenanţă pentru armele din Ucraina, că a sprijinit şi va sprijini în continuare atragerea investiţiilor germane în ţara noastră şi este sigur că şi această investiţie va fi una de succes, potrivit news.ro.
„Aş începe cu o afirmaţie. Investiţiile germane care s-au făcut în România au fost de succes şi cred că sunt atât în interesul antreprenoriatului german, cât şi în interesul României. Sunt locuri de muncă foarte bine plătite, se participă masiv la perfecţionarea forţei de muncă. Avem câteva exemple de şcoli de calificare şi acest lucru arată că aici vorbim de mult mai mult decât o banală colaborare economică. Este o colaborare cu foarte multe valenţe. Dacă această firmă relevantă în Germania va investi într-o locaţie în România, atunci acest lucru este de salutat. Şi, da, există multiple contacte pentru a convinge investitori din Germania să vină în România şi pentru îmbunătăţirea mediului de producţie destinată apărării naţionale. Detaliile despre aceste chestiuni vor fi, evident, făcute publice atunci când se ajunge la finalul unor posibile negocieri tehnice. Una peste alta, eu personal am sprijinit şi voi sprijini în continuare atragerea de investiţii germane în România, indiferent dacă vorbim despre producţia în apărare sau despre alte sectoare. Peste tot avem investitori din Germania, peste tot rezultatele sunt dintre cele mai bune şi se constituie într-o componentă relevantă a parteneriatului nostru strategic.”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat într-o conferinţă de presă comună cu Olaf Scholz, luni la Cotroceni, când va înfiinţa producătorul de armament Rheinmetall înfiinţează la Satu Mare un centru de mentenanţă pentru armele din Ucraina.
La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a explicat că această colaborare bilaterală „pentru sprijinirea Ucrainei este foarte intensivă şi este clar că trebuie să asigurăm că aceste utilaje să fie supuse şi unei mentenanţe şi puteţi fi siguri că vom face acest lucru cu mulţi, mulţi paşi în viitor”.
Pe această temă:
Și ăsta zice prost! Dacă e bai ăsta e primul care fuge din țară!
Esti sigur? Sau vorbesti vorbe?
Bibisor baietasi. La somnic copile.
O manevră periculoasă
Da, sigur, ai dreptate. Mai bine ne-am alia cu rusii. Atunci nu ar fi ” manevra periculoasa”. Deloc…Mare-i Gradina Domnului
Partener strategic, prieten … cuvinte mari. Schengen, viza USA.. cuvinte mici.
Filozofule! Noroc ca satmarul te are. Altfel nu ar exista.
Poate tu esti prea muc ca sa intelegi.
Foarte periculos, oricand putem deveni o tinta a rusilor
Serios?! Tara NATO tinta a rusilor?! Ei se bat inca pentru un sat. Despre ce vorbim aici?
Tu o sa fi sigur o tinta a rusilor.Fix in kur o sa-ti traga o racheta hipersonica.
Încă o țintă pentru Ruși!Ne amestecăm în tot rahatul de zis război!Plătim aruncăm banii pedegeaba!Ucraina să capituleze!!!Romănii să-și primeasca teritoriile înapoi și cu asta am terminat bălciul
Am avut parte de Plandemie- Război-Criză financiară=Suntem conduși direct în Chaos și se termină cu al 3 lea războimondial
Asa si ?……tu ai impresia Ioane , că după ce Ucraina capitulează totul revine la normal și viața își continuă cursul ? Bem toți o bere și ne amintim ce șmecheri am fost când a fost războiul ? Cine a fost mai tare ? Cu vecinii noștrii ruși la granița ? 90%
Șanse sa fim peste 30 ani in situat Ucrainei de azi. Și cum vb tu acuma o să vb și italianul, germanul de rând, …să capituleze odată Romania că n-are rost pierde și cheltuiesc banii degeaba…. vorbești prost și dacă continui nepoții tai vor avea iar limba rusă în loc de engleză!!!
Dute in Rusia ca sa fi o tinta pentru NATO. Prostule!
Esti troll rus? sau ce?!
Ion, sluga satului…si a lui putin.
Multumim SUA ca ne ai bagat in cacat.
Rusia te asteapta cu bratele deschise. Si cu puscaria daca croncani asa cum faci pe site-ul asta asa cum poti sa faci de altfel intr-o tara democrata.
SUA te-a salvat. Ca daca nu era SUA conduceai acum o Lada. Si vorbeai ruseste. Da n-ai de unde sa sti. De pe Facebook?!
Pupa-i picioarele USA. Ca bunicii nostri i-au asteptat degeaba. Ia citeste un pic de istorie baietas. Unde si-au pus curu americanii se traieste bine. Korea de Sud , Taiwan, Singapore, Europa de Vest, . Nu- mi de exemple gen Itak si Afganistan. Accolo este o lupta intre fractiuni religioase si triburi primitive.
Nu zic ca rusii sunt buni , dar unde au pus curu americanii oamenii au devenit slugi.
Americanii totul fac pentru bani si pentru a prelua puterea.
Nu la UNIO, nu la Autonova va fi centrul de mentenanta. Zic eu ca ala are deja clientul, si se stia dinainte. Partidul functioneaza. Traiasca Partidul … … in frunte cu presedintele Romaniei tov… khmm domnul … blablabla
Tu sti. Bravo!!! Iti da Putin un premiu…
S-A TREZIT ȘI HITLER SĂ VORBEASCĂ!!!!
Mai incet xu Hitler. Mai pune mana pe cartile de istorie incultule.
A lamurit-o.
Totuși spune drept ce așteptări aveai de la ficus? Mai e puțin și pe final de mandat nici mâc nu va mai avea curaj să zică. Asta până nu i se va da voie. Suntem o veritabilă colonie în totală disoluție. Astea le-a decis Ursula și cu Scholtz plus NATO iar noi avem voie numai să dăm din cap aprobator. Nu știi că Ursula la anul candidează pe postul lui Stoltenberg? Păi și atunci????
Acuma se explica toate postarile tale in ultimii ani. Ti-ai dat arama pe fata. Prorus, antieuropean,
antiorice. Ce draku cauti in tara asta? Du-te in Rusia daca nu iti convine. Da mai bine in Korea de Nord. s-al pupi pe piticu gras… in fund
Ficus esti tu. N-ai servici? Sau ce crosetezi? Ca ai timp sa barfasti pe aici ca babele.
Mai merem si noi in pensie? Sau murim in direct pe forum?
Polonezii sunt de o suta de ori mai curajosi si mai patrioti de cat noi. Ca sa intelegeti vedeti istoria Poloniei. Cand citesc postarile astea mi-e rusine ca traiesc in tara asta de căcăciosi.. mereti ma la sapa!
De ce draku folositi tehnologie americana sa postati pe aici?!!! Chiar nu pot sa inteleg.. Da GPS ul de ce il folositi? Ca este tehnologie americana. Va folositi de sateliti pentru geolocalizare americani. GRATIS!!; Fara taxe si abonament. Cat au costat satelitii aia ? Inclusiv sa fie plasati pe orbita.
Bugetul apararii USA: patrusute sapte zeci de miliar de de dolari.
Rusia: unasuta sase zeci de miliarde.
SUA: 12 portavioane cu propulsie nucleara(adica nu ies la suprafata decat la sase luni, pentru aprovizionare, hrana)
Rusia: teoretic…UNU, diesel…
Daca sunteti anti americani, trageti apa pliznailor…
Corect , bravo 👏👏👏
Am trait bine fara tehnologia americana . Nu am nevoie de facebook sau gps ma descurc si fara.
Americanii au inventat tehnologia asta ca sa te poate controloleze, Ce manaci si ce caci.
Lituanienii, popor mic, este mai curajos decat marele popor român. Asa inteleg din comentarii. Ca noi ne kăkăm pe noi de frica lui Putin.
Ei au centru de mentenanta de multi ani. No sa-i vad pe rusi da au curajul sa atace Lituania. Americanii nu ameninta, nu spun nimic, dar sunt superpregatiti. Numai dobitocii indoctrinati de facebook si alte siteuri obscure mai pot sa creada altceva.
Armata Română a ajuns să se lupte și în munții Tatra, a ELIBERAT BUDAPESTA!!!
Bozgorii sunt lași (GYAVA NYULAK VAGYOK, GCIK!) și ascultă kkturile lui orban – hârtia igienică a lui putin!
Se știe că putin folosește hârtie igienică marca “Orban iktor nyelve”!!
Și cică aștia-s urmașii hunilor, bravi viteji care au cucerit europa … Mă piș pe ei de râs!
Bine zici. Hai ca-ti mai dau o amestecata. Asta-i cu Mona. Super tare!
No bine, submarine am vrut sa zic. Alea, submarine, nu stim cate sunt. Scuze🙂 Moskva este singurul vapor submarin. Asta stim sigur.
Mai bine era cu Ceausescu in comunism. Im placea mai mult.
Acuma trag in 3 ture, nu am bani, nu mai am cum fura ca-s camere peste tot. Sunt un amarat de comunist.
In vremea lui Ceausescu am invatat istorie adevarata. In istoricile astea noi nu cred deloc. Astea mint cu nerusinare.
Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu. Mi-e sor tare de voi!
Dor* de voi. Ma scuzati. N-am baut inca amestecata.
Cate nickuri pot sa am pe aici? Mai inventez cateva.
HAI BAI CU AMESTECATA AIA! CA MI SETE!
Dulapul ne baga in belele..da sa si le repare la Cotroceni!
Ce ar fi fost dacă Ucraina ar fi dat drepturi minorităților ruse romane, maghiare, poloneze etc și nu ar fi fost război civil în Ucraina 2014-2022 și pe urmă război total
Cu sumedenia de ajutor pentru ei poate se va crea un nou dictator ?
Chiar crezi ca de asta au declansat razboiul rusii? De dragul minoritarilor rusi? Pretexte pe care nici nu insista prea mult. Nu le pasa de proprii soldati.
Locatia sectiei de reparatii tancuri …
https://www.google.com/maps/place/48%C2%B000'26.6%22N+22%C2%B058'07.9%22E/@48.0073875,22.9666701,461m/data=!3m2!1e3!4b1!4m4!3m3!8m2!3d48.0073839!4d22.9688588
La tigan in satra? 😁