Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Satu Mare va fi legat de autostrada din Ungaria în doi ani: ,,Pregătim succesul din 2025”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și ministrul maghiar de Externe Peter Szijjarto au anunțat un acord privind deschiderea unei noi legături pe drum expres între Ungaria şi România. Este vorba despre drumul Expres Salonta (România) și Békéscsaba – Méhkerék (Ungaria), informează Digi24. Ministrul Szijjarto a vorbit și despre drumul expres care va trece prin Satu Mare și care va fi legat de autostrada M3 din țara vecină.

„Pe baza obiectivelor stabilite anterior, la fiecare cinci ani va fi deschisă o nouă legătură expres între cele două ţări. Am reuşit să facem acest lucru în 2015 şi în 2020. Acum pregătim succesul din 2025, când cele două părţi vor conecta autostrada M3 din Ungaria cu reţeaua de drumuri expres din zona oraşului Satu Mare. Astăzi (marți – n.red.) am asigurat deja succesul anului 2030, deoarece am convenit asupra celei de-a patra legături de drum expres”, a declarat Szijjarto.

Cei doi oficiali au discutat și despre dezvoltarea continuă a cooperării dintre Ungaria şi România, care reprezintă „un interes strategic deosebit”.

21 comentarii

  1. Djonika 😉😉😉 Răspunde

    … maghiarii, cu UDMRul in frunte va fac legatura spre civilizatie. Merita macar un MULTUMESC 😉

    • MUE Răspunde

      Pe tine te bag in pizda ma-tii de instigator. Celorlalti care au contribuit la acest proiect. Multumim !

      • bigbrother Răspunde

        Sincer nu te înțeleg. Adică nu înțeleg postarea ta. Noroc cu ungurii că ei știu una și bună iar când se apucă de ceva nu se lasă până nu termină. Măcar să profităm și noi mai ales că majoritatea toți avem neamuri, relații, cunoștințe, businesuri cu ei. Gândește-te ce barieră faină contra dezvoltării am creat în Moldova noastră prin puturoșenia noastră. Cine pierde, nu tot noi? Noi mai stăm cum stăm pe aici, mai vin și ceva investitori dar acolo peste Carpați îți vine să urli. Nici de-ai noștri nu se îngrămădesc să facă afaceri acolo. Unde? Cu ce? Cu cine? Apoi tot din cauza asta tot pesede ajunge acolo pe cai mari că lor nu le e rușine să promită marea cu sarea. E un cerc vicios.

      • Mihaita Piticu' Răspunde

        @MUE……Ce prost esti….Asa se vorbeste mai gunoiule ….fiu de curva ce esti…

        • bigbrother Răspunde

          E simplu. El nu vrea să fie mai bine. Așa el fain frumos comentează de pe margine, bagă cu spor bețe-n gard și probabil mai are câteodată și ceva orgasm. Viață faină de asistat social, ce să mai!!!! Nici să-l bagă în seamă nu merită.

        • MUE Răspunde

          Mihaita Piticu’ O fut pe ma-ta si fac unul mai bun ca tine.

          • MUE

            Pastileleeeeee! Nu mi-a văzut nimenea pastileleeeee???????

          • Mihaita Piticu'

            Am inteles domnul MUE. Sunati-ma ca vin sa va lustruiesc ****.

          • MUE

            @Mihaita, pentru asta prima dată trebuie obiectul identificat. Deocamdată este dat gata pierdut. 😉😮🙃

      • Manole Răspunde

        @mue
        Mue la mata !!!

    • radical2 Răspunde

      Asta se facea mai repede daca nu erau UDMR+PSD+PNL la guvernare. UDMR a fost la guvernare mai mereu. Ce au facut in 30 de ani? Despre ce legatura vorbesti? Ei sunt partasi la progresul lent si rusinos din ultimii 20-30 de ani iar dumneata vorbiti de legatura cu civilizatia:)))

      • AntiRadical2 Răspunde

        Toti prostii vin cu asta : au fost mereu la guvernare! Degeaba, cu 5% nu poti face nimic…..
        Dar restul cu mult mai mult nu fac nimic….
        Inafara de afaceri si imbogatirea personala….

  2. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Se știe prea bine că în țara asta toate lucrurile care să ne ducă înainte, adică ca să ne fie nouă mai bine, vin după ce luăm niște șuturi în fund zdravene, astea pe post de îndemn la muncă. Că dacă era după noi și după viteza noastră de face ceva încă nici membri NATO nu eram. Suntem meseriași în asta. Și vă rog nu mă certați cu mine. Știți prea bine că am dreptate. Suntem singura țară din lume care are zicala de tipul capul plecat sabia nu taie. Și ce ne mai mândrim cu asta!?!?

  3. Norik Răspunde

    ȘI DACĂ SUNT MEMBRU NATO CU CE MĂ ÎNCĂLZEȘTE??? CU NIMIC!!!! MĂ FUT ÎN EL DE NATO ORGANIZAȚIE TERORISTĂ ȘI ÎN TOATĂ AMERICA!!!!

  4. Mihaita Piticu' Răspunde

    Felicitari….Viktor Orban presedinte 🙂

  5. Norik Răspunde

    SĂ II SUGI **** LUI VIKTOR ORBAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.