Ultima actualizare: azi, 13:45
Locale

FOTO. Au început lucrările la Aeroportul Satu Mare: terminal nou, investiţie uriaşă!

Au început lucrările la Aeroportul Satu Mare. Consiliul Judeţean Satu Mare anunţă că firma care a câştigat licitaţia a organizat deja şantierul şi a început primele lucrări.
“Am demarat lucrările de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Satu Mare. Constructorul a organizat șantierul și a început primele lucrări. Se lucrează la decopertarea stratului de vegetație și la relocarea fibrelor optice și conductelor de utilități.
A fost, de asemenea, amenajată o zonă în care vor fi amplasate containerele pentru relocarea provizorie a terminalului de plecări, respectiv sosiri, până la modernizarea spațiului actual care deservește acest serviciu”, precizează sursa citată.
 Este vorba despre contractul “Reabilitarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare”, în valoare de 311.849.839 lei. Acesta este cel mai ambițios proiect de dezvoltare al Aeroportului Internațional Satu Mare de până acum, în urma căruia se va construi un terminal nou, se vor extinde terminalul existent și platforma de îmbarcare, iar pista va fi reabilitată. Proiectul mai prevede și achiziția de echipamente aeroportuare moderne.

11 comentarii

  1. Atenție aterizează chilotul Răspunde

    PENTRU CINE, PENTRU CE? bani irosiți și șmecherii umflă jebul!

  2. Mae Răspunde

    Da cum de nu sunt utilajele lui Tarr !!! Su o sa inter pe ușa din spate !!! Am auzit ca e mare scandal la consiliu județean ca nu a luat tarr lucrarea !!!! Oare sa fie adevărat și Dn Pataki a întîrziat sa dea Ok ptr începerea lucrărilor ca na veizi Tarr a vrut el ciolanul !!!!! Bă da nu mai scăpăm de rîia asta !?

    • satmarean Răspunde

      Asa este. E scandal mare, vor sa opreasca lucrarile.

    • 3.14 Răspunde

      Ce le reprosezi? Alfaromul lui dragnea a fost mai bun crezi? Un “d” mic voit, evident.

      • Dr. Who Răspunde

        Khm, khm. Ai vrut să zici Teldrum. Că în rest PSD a lucrat cu Tehnic Asist. Tu pe care lume ai fost anii precedenți?

    • Attila Răspunde

      Daca doresti sa vezi mergi pana acolo ca nu e departe,sunt si camioanele lui Tarr

  3. 3.14 Răspunde

    Imi scapa ceva? Se face ceva in SM, inel de ocolire, 2 poduri+pietonal dupa 34 de ani, un parc la Cubic, renovare vechiul parc, investitii uriase la aeroport, mare parte cu bani europeni, Nepi si tot nu e bine? Fratilor alti primari ce au aratat? Comentarii de genul…coica le-a inceput sunt aberante. Nu fac politica dar hai sa ne folosim materia cenusie, unicul neuron… Hai sa ne bucuram de ce avem, hai sa fim fericiti!

    • Dr. Who Răspunde

      Pi-ule lasă tu Nepi și nu-l băga la socoteală. Știi de ce zic asta oare? Iar la celalalte investiții multe primarul nu are absolut nici un merit (varianta de ocolire, podul). Parcul Cubic e plin de căpușe, investim în aeroport și nu avem mai deloc curse (probabil din cauza războiului a intrat pe lista, deci am devenit implicit țintă). Cu stația de autobuz de pe Fabricii de ce nu te mândrești? Că stă nefolosită de 3-4 ani? Iar peste tot unde s-au reabilitat străzile canalizările pluviale nu au fost aduse la cotă și apa de ploaie stă pe floaster. Că așa specialiști avem.

    • P_la Răspunde

      Ce treaba are primarele cu toate cele din comentariul tau? In afara de ca inspecteaza cu atentie lucrarile si se trage in poza, absolut nimic. Macar Couca punea cosuri de gunoi, asta nici atat.

  4. Beny Kira Răspunde

    Aeroportul trebuie inchis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.