Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Furturi pe bandă rulantă în județul Satu Mare. Loviturile, date de un puști de 18 ani. A fost arestat

La data de 2 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au pus în executare un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, față de un tânăr de 18 ani, domiciliat în Carei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada ianuarie-martie, tânărul ar fi săvârșit patru infracțiuni de furt, respectiv furt calificat, toate în municipiul Carei, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Ulterior, în luna aprilie, acesta ar mai fi săvârșit, tot în municipiul Carei, alte cinci infracțiuni de furt și furt calificat. În urma administrării materialului probator, a fost emis și pus în executare un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, care a înlocuit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.