Ultima actualizare: azi, 19:32

Locale

O sătmăreancă de 70 de ani a intrat cu mașina în stâlp. Pasager dus la spital

În cursul după-amiezii de vineri, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Satu Mare.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie, de 70 de ani, din Satu Mare, aflată la volanul unui autoturism, în timpul efectuării unui viraj, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de beton, de pe spațiul verde al sensului giratoriu, aflat la intersecția dintre Piața Romană și podul Decebal.

Un bărbat, de 70 de ani, tot din Satu Mare, pasager în autoturism a fost transportat la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Persoana aflată la volanul autoturismului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.