Ultima actualizare: azi, 16:48

Locale

Poliția Animalelor, în acțiune în județ. Sute de sătmăreni au fost sancționați

În perioada 01.03-08.05.2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Biroul pentru Protecția Animalelor, au aplicat un număr de 284 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 67.580 lei.

În aceeași perioadă, polițiștii au desfășurat o serie de activități de informare în Tarna Mare, Valea Vinului, Călineşti Oaş, Iojib, Halmeu, Turulung, Craidorolţ, Domăneşti, Socond, Căuaş, Porumbeşti, Apa, Urziceni, Târşolţ, Homorodu de Mijloc, în vederea responsabilizării proprietarilor și a deținătorilor de animale pe linia protecției animalelor, fiind efectuate verificări în cadrul unităților administrativ teritoriale privind respectarea obligațiilor legale de înființare a serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, potrivit O.U.G. 155/2001.

Astfel de verificări au avut loc și în  P-ţa de Vechituri din Mun. Satu Mare, respectiv pe stadionul ,,Someşul’’ în cadrul expoziţiei canine ,,Dog Show”, cu privire la modul de respectare a legislaţiei în domeniul protecţiei animalelor, verificarea deţinătorilor de animale şi informarea acestora în legătură cu nevoile etologice în funcţie de specie, asigurarea asistenţei medical-veterinare.

Activitățile de informare au vizat mai multe subiecte privind obligațiile prevăzute de lege, conform LEGII 205/2004, O.U.G. 55/2002, O.U.G. 155/2001 respectiv :

  • Asigurarea animalelor în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție un adăpost corespunzător, hrană și apă suficientă, posibilitate de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, asigurarea de asistență medical veterinară ( vaccinări și deparazitări periodice )
  • Vaccinarea antirabică a câinilor și a pisicilor.
  • Identificarea prin microcipare a câinilor în termen de 90 de zile de la fătare, sau înainte de vânzare/donare cu titlu gratuit, scoaterea în spații publice a acestora
  • Proprietarii câinilor de rasă comună sau metișii acestora au obligația sterilizării acestora, fapt important în prevenirea înmulțirii haotice , în prevenirea abandonului și respectarea fenotipică a caracterelor de rasă.
  • Proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor periculoși sau agresivi au obligația să îi înregistrezela Asociația Chinologică și la sediul poliției în a cărei rază este situat imobilul în care este deținut câinele o adeverință în fotocopie eliberată de Asociația Chinologică Română precum și o declarație pe propria răspundere cu privire la caracteristicile animalului.

Sesizările directe se depun la sediul Biroului pentru Protecția Animalelor la adresa str. Petofi Sandor nr.32 , prin e-mail la adresa [email protected] sau sesizare telefonică  la numărul de telefon al biroului 0261 807 769.


Sursa: IPJ Satu Mare

6 comentarii

  1. kati Răspunde

    În sfîrșit.
    Vine căldura și ne invadează muștele din cauza lor
    Poliția animalelor oricum trebuie să-și justifice salariul

    • @kati Răspunde

      @kati. Constat in comentariile tale o profunda zoofobie. Ca ai mai scris cam tot in stilul asta. Cainii sau pisicile daca sunt tinuti corect si de oameni cu responsabilitate sigur nu-ti genereaza muste. In schimb animalele domestice, adica porc, cal, oaie, gaini sigur fac asta. Nu stiu cum de ai reusit sa supravietuiesti pe planeta asta daca asa de mult ti-e frica de animale. Politia asta a animalelor oricum mare branza nu face. In primul rand daca stau si ma gandesc ca scrie si in articol ca au fost in stare sa mearga la expozitia canina sa verifice ce si cum. Mai oameni buni! Multe patrupede de acolo traiesc in conditii infinit mai decente decat concetatenii nostrii asa mai colorati de la natura! Nu ca animalele ar trai in nu stiu ce lux! Nu! Oamenii aia traiesc intr-o mizerie de nedescris si se pare ca le si place! Ma gandesc ca asta nu te deranjeaza deloc.

  2. Putin Răspunde

    NU MAI AVEȚI DE LUCRU FUTU-VA DUMNEZEU ÎN GURĂ DE TÂMPIȚI!!!!

    • bigbrother Răspunde

      Apoi voi sunteți de vină, tu și semenii tăi le tot dați de lucru!!!!!!! Voi ăștia cu tastatura blocată pe majuscule!!! Ce a-ți face dacă n-ați avea net???? Unde v-ați mai putea descărca frustrările închipuite?????

  3. Putin Răspunde

    bigbrother dute și bate-ți coasa…

    • bigbrother Răspunde

      Wow! Ți-a deblocat tastatură careva nepot???? Homo retardatus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.