Ultima actualizare: azi, 15:48

Locale

Prefectul Radu Roca: Primăria să finalizeze cât mai repede Planul Urbanistic General

,,Primăria să finalizeze cât mai repede Planul Urbanistic General”, a declarat prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, luni, în cadrul unei conferințe de presă. El a spus că ,,nerealizarea PUG-urilor aduce foarte multe dezavantaje” persoanelor și investitorilor care doresc să construiască.

,,Există un plan de cadastrare şi, din păcate, doar nouă primării au în curs de implementare acest plan cadastral. Este prea puţin. Nu îi înţeleg pe primari de ce tergiversează atât de mult finalizarea PUG-urilor deoarece vom pierde fonduri europene. Ştim foarte bine că fără un plan urbanistic general este greu de accesat fonduri europene atât prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi prin Programul Operaţional Regional şi pe agricultură. Solicit Primăriei Satu Mare mai multă implicare şi finalizare în cel mai scurt timp pentru că ştim foarte bine că PUZ-urile costă bani, bani în plus pentru investitori şi dezvoltatori. Până şi persoanele fizice care vor să construiască au avut probleme până acum”, a declarat prefectul Radu Roca.

Prefectul a ţinut să precizeze că nu are niciun interes imobiliar, dar ,,nu este normal ca oamenii să plătească mii de euro pentru PUZ-uri”.

,,Vreau să amintesc că nu am niciun interes imobiliar, dar trag un semnal de alarmă pentru că sunt cetăţenii nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi”, a mai afirmat prefectul Radu Roca.

10 comentarii

  1. Pistike Răspunde

    No ni mă la el, s-o trezit vulpița că n-are sătmaru pug!?
    No bravo pătrățel, pune zbiciul pe primaroș!

    • Satmaresn Răspunde

      Domnule prefect. De cel puțin un jumătate de an declarațiile de avere ale celor de la consiliul judetean nu se pot vedea pt ca site-ul nu funcționează. Nimeni ( vorbesc de pulime) nu poate vedea declarațiile de avere ale angajaților consiliului județean. Rog verificați și luați masuri.

  2. un cunoscător Răspunde

    Măi, măi. Ia fă tu prefectule control de legalitate cum trebuie, așa mai strașnic pe PUZ-urile aprobate cu nemiluita și ia mai respinge-le. Ai să vezi că imediat se va grăbi și aprobarea PUG-ului. Care PUG orașul nu are cam de 20 de ani. Nu știu de ce se tolerează. Și cu cât trece timpul cu atât se complică treburile și mai mult că aceste modificări aprobate prin PUZ-uri între timp trebuie introduse TOATE și ele în acel PUG. No ia să se blocheze tot și veți vedea că se va întocmi și se va aproba cu viteza luminii! Comprende? Că de nu consider că doar și-a răcit gura cineva degeaba și cam fără rost.

    • satmarean Răspunde

      Baiboule nu avem puz de cativa ani,, ca se ia pe smecherie:))

      • un cunoscător Răspunde

        Nu pe șmecherie #băiboule ci pe bani, mulți bani. Măiboule. Sunt o grămadă care se tot aprobă. Pe bani. Dar dacă i-ar călări cineva pe ei cu control de legalitate nu ar mai face asta așa slobod, ar avea mai multe griji. Ce de bănet a făcut fosta șefă de urbanism din SM cu soțul mare PUZ-ist! Și încă câți alții asta pe lângă! Dar dacă era PUG atunci se făcea ce scrie acolo și nu erau învârteli la grămadă cu schimbări de destinații și introduceri în intravilan o grămadă. Dar n-ai de unde a pricepe asta săracule. Aici e buba mare copile.

    • Cetateanul Răspunde

      Chiar și multe dintre așa-zisele investiții ale primăriei ar trebui verificate din punct de vedere al legalității!
      De exemplu: așa-zisele piste pentru biciclete trasate pe trotuare, nelegal și fără să respecte normativele în construcții!

  3. satmarean Răspunde

    pai si miutele cum se mai primesc?al draq asta cum strica sacotelile. sau sa auzit de balta de pe botizului facuta complex de locuinte de episcopia romanocatolica

  4. Y-man Răspunde

    Mai Roca, dar in 2016 de ce a fost dezbatut PUG-ul? Ca ati facut atata tam-tam, impreuna cu Coica! Ce rost a avut acea ,,dezbatere”? Inafara de faptul ca, fara rusine, s-au ,,reglementat” tot felul de PUZ-uri in extravilan si ,,puneri in legalitate” a tot felul de incalcari pe legea urbanismului… Tot felul de clienti si-a rezolvat in acea sedinta problemele personale nu ale PUG-ului.

    • un cunoscător Răspunde

      Oricum ceea ce s-a discutat atunci nu mai acoperă realitatea la câte mișculații s-au mai făcut numai de atunci încolo.

  5. 54123232 Răspunde

    pihjigyvj4786445120

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.