Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Rectorul UBB, sătmăreanul Daniel David, vrea mai mulți bani pentru profesori: ,,La medici s-a putut”

Rectorul UBB, sătmăreanul Daniel David, vrea bani mai mulți pentru profesori: ,,Așa cum a fost mărit salariul medicilor, la fel trebuie făcut cu profesorii”, spune acesta.

Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a declarat că prestigiul profesiei didactice poate să crească „cu un salariu foarte atractiv”: „Trebuie un salariu foarte atractiv, astfel încât cei mai buni studenți, de la fizică, de la chimie, de la psihologie, de la biologie, să-și dorească să ajungă în învățământ”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii InfoEdu, de pe TVR Info.

,,Este greu, sigur, multă lume spune, este un mecanism bun. În primul rând, ai putea să-l impui cu intervenții pe termen scurt, crescând prestigiul profesiei didactice. Cum crești prestigiul, dincolo de vorbe, de laudă și conferințe? Cu un salariu foarte atractiv, scurt spus. Poate să pară o chestie foarte economică, dar funcționează bine. Așa cum ai crescut salariul medicilor, ca să nu plece în străinătate – și au un salariu foarte mare raportat la salariile celorlalți profesioniști, ca să spun așa – la fel trebuie făcut cu profesorii. (…) Deci, trebuie un salariu foarte atractiv, astfel încât cei mai buni studenți, de la fizică, de la chimie, de la psihologie, de la biologie, să-și dorească să ajungă în învățământ. Și pentru că le place, și pentru că au un salariu foarte bun, care le dă un statut social important”, a declarat Daniel David.

12 comentarii

  1. Varu Răspunde

    Rector! las-o m-ai moale, că diplomele false adică ne acoperite de cunoștințe,au fost eliberate și cu concursul tău.

    • x-ulescu Răspunde

      Asta e de fapt marea problemă !! Că la medici sa putut…

    • bigbrother Răspunde

      Babeș-Bolyai …. încă nu este Goldiș sau Spiru Haret. La Cluj încă se face carte. Am văzut diferența, pot compara București, Cluj, Timișoara și Arad în acest sens cam cum se derulează lucrurile.

  2. Sile Răspunde

    La medici tot degeaba! Desi au salarii mari..daca nu primesc ceva in plus nu te baga in seama! Oricat ar primi ,tot asteapta spaga! Partea proasta e ca-s multi si incompetenti!Nu generalizez..dar asta e..mori cu zile in spital!

    • ... Răspunde

      Cam adevăr grăiești, din păcate. În majoritatea lor noi nu prea mai avem medici de medici în oraș. Asta cu rare excepții. În schimb avem absolvenți de medicină cu parafă medicală și cu drept de a prescrie tratamente. Numai și numai conform protocolului. Vedeți unde am ajuns cu asta???? Că dacă vrei să mai trăiești ești obligat să te duci și să te tratezi în altă parte? Cui trebuie să mulțumim asta????

  3. Beny Kira Răspunde

    Poți compara un medic cu un profesor ?

  4. Anaconda Răspunde

    Pt cei care aveți ceva cu medicii va recomand spitalul din Baia Mare.
    În 14.04.2023 am avut o problema medicală ( reacție adversa din cauza automedicatiei) am fost investigat din cap pana în picioare doua ct , investigație cardiologie, neurologie , ample analize de sânge etc , țin sa va spun ca la ora 20.20 în acea zi am fost externat pe picioarele mele în condițiile în care am fost dus cu ambulanta mai mult inconștient. Tota mita a fost un Mulțumesc din suflet. Nimeni nu a cerut nimic.
    Divinitatea să le dea sănătate și putere de munca.

    • ... Răspunde

      Corect. Dar nu uita că de ajungeai la Satu Mare poate nici nu mai apucai să scrii comentariul ăsta. Poate, nu sigur. Că de dacă ai ceva afecțiune neurologică din start te duc acolo așa de bine stăm pe plac local.

  5. Chupacabra Răspunde

    Le recomand domnului rector și tuturor profesorilor să participe la un seminar al celui mai bun speaker motivațional la ora actuală din România, sătmareanul Vasile Lup ! Vasile Lup este un om mult mai citit decât oricare dintre ei și ii poate ajuta să facă mai mulți bani, astfel se vor rezolva nemulțumirile profesorilor in privința salariilor.

  6. Ion ion Răspunde

    Bine că se găsesc bani pt pensii speciale și salarii la bugetari incompetenți care se lăfăie pe datoria țării …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.