Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Spitalul Județean Satu Mare, dotat cu aparatură modernă pentru salvarea nou-născuților prematuri

Prin programul “Împreună din prima zi”, Organizaţia Salvați Copiii România și Fundaţia OMV Petrom au investit 1 milion de euro în dotarea a 45 de maternități și secții de nou-născuți din 28 de judeţe, cu peste 170 de echipamente medicale. Astfel, peste 20.000 de nou-născuți vor beneficia de cele mai bune îngrijiri medicale, în cadrul misiunii comune de a susține reducerea mortalității infantile și de a oferi o șansă egală la viață pentru toți copiii. Pe lista unităților medicale care au primit aparatură modernă pentru salvarea și îngrijirea nou-născuților prematuri se află și Spitalul Județean Satu Mare.

Cele 45 de secţii de neonatologie au primit echipamente de neonatologie printre care: ecografe care vor ajuta la identificarea rapidă a diferitelor malformații și intervenția timpurie pentru a preveni complicațiile; sisteme avansate de ventilaţie; dispozitive de monitorizare care ajută la diagnosticul unei game largi de boli frecvent întâlnite la prematuri; incubatoare cu control termic precis care asigură temperatura ideală pentru dezvoltarea bebelușilor prematuri; blendere de oxigen; stimulator resuscitare nou-născut; pulsoximetre şi videolaringoscop.

Parteneriatul dintre Fundația OMV Petrom și Organizația Salvați Copiii face parte din programul strategic de sănătate timpurie “Împreună din prima zi” și continuă demersurile organizației de susținere a îngrijirii copiilor prin îmbunătățirea accesului la servicii medicale de calitate pentru mame și nou-născuți în comunitățile dezavantajate, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă în România. Programul “Împreună din prima zi” a fost implementat în perioada aprilie 2022 – aprilie 2023.

Nașterea în România rămâne discriminatorie, atâta vreme cât un prematur născut într-o maternitate dotată cu aparatură medicală modernă supraviețuiește și ajunge astfel la prima aniversare, în vreme ce un prematur care are ghinionul de a veni pe lume într-o maternitate fără aparatură medicală sau cu aparatură medicală neperformantă și învechită are o șansă la viață mult diminuată. De aceea, din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.

Programul de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală este unul prioritar pentru Salvați Copiii, iar rezultatele lui se convertesc direct în vieți salvate. Nimic nu e mai dramatic decât pierderea unui prematur, din cauză că maternitatea unde a venit pe lume nu are aparatură medicală de ultimă generație, care să-l ajute să devină puternic, până când va reuși să respire singur și să meargă acasă. Avem în medici cei mai buni parteneri și astfel reușim să sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar” a adăugat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.

Mortalitatea infantilă este un indicator cheie pentru sănătatea unei națiuni. Deși în continuă scădere, România este încă în topul țărilor europene în ceea ce privește rata mortalității infantile. Ne dorim ca programul “Împreună din prima zi” să aibă un impact semnificativ asupra îmbunătățirii acestei rate în anii următori. Fundația OMV Petrom își va menține angajamentul față de îmbunătățirea calității vieții copiilor și va continua și în acest an parteneriatul cu Salvați Copiii pentru dotarea cu echipamente de ultimă generație a altor 16 secții de neonatologie” a declarat Ana Maria Mihăescu, Președinta Fundației OMV Petrom.

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani.

Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 de județe, în 61 de comunități rurale defavorizate, cu 90.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.