Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Autoutilitară încărcată cu tone de haine second-hand, oprită la Petea. Șoferul, trimis înapoi în Ungaria

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu peste o tonă de articole second-hand.

Miercuri, 7 iunie, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, conducând o autoutilitară înmatriculată în România, un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, din județul Cluj. În mașina clujeanului erau mai multe colete cu articole second-hand, în cantitate totală de 1.015 kg.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de mărfuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – textile second-hand – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (transportul nu este însoțit de un certificat de curățare).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.