Ultima actualizare: azi, 21:54
Locale

FOTO. Călăuză din Satu Mare și 12 migranți, opriți în județul Satu Mare. Voiau să treacă ilegal frontiera

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat 12 cetăţeni din Pakistan și Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge, în final, în Italia. Un cetățean român din Satu Mare este cercetat pentru trafic de migranți, în stare de reţinere pentru 24 de ore.

În cursul zilei de ieri, 1 iunie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) de Satu Mare, împreună cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Carei au declanșat o amplă acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 18.40, polițiștii au observat pe direcția localității de frontieră Urziceni Pădure, județul Satu Mare, un grup de persoane care se îndrepta spre frontieră cu Ungaria, moment în care au intervenit și l-au reținut. Grupul era format din 13 bărbați, 12 cetățeni de origine afro-asiatică și un cetățean român, toți fiind conduși la sediul STPF Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.

În urma investigațiilor efectuate în cauză, polițiștii de frontieră au stabilit că 11 cetățeni cu vârste între 22 și 43 de ani sunt din Pakistan, unul în vârstă de 44 de ani este din Nepal, iar cetățeanul român de 52 de ani este domiciliat pe raza județului Satu Mare. Pe timpul cercetărilor s-a mai stabilit faptul că sătmăreanul avea rolul de a călăuzi migranții pentru a trece ilegal frontieră în Ungaria, la final, aceștia urmând să ajungă în Italia.

De asemenea, s-a mai constatat că toți migranții au intrat legal în România, cinci dintre ei fiind în procedură de acordare a statutului de refugiat în România, iar restul sunt posesori ai unor vize de muncă.

În cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cei 12 de cetățeni străini și de trafic de migranți pentru sătmărean. Acesta din urmă a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în continuare să fie dispuse măsuri legale în consecinţă.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.