Ultima actualizare: ieri, 21:04
Locale

FOTO. Șofer oprit de polițiști în vama Halmeu. A rămas fără mașină și s-a ales cu dosar penal

Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit un autoturism ce figurează ca fiind căutat de autoritățile din Spania. Șoferul este cercetat penal pentru tăinuire.

În cursul nopții trecute, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru control un cetățean român, în vârstă de 29 de ani, din județul Maramureș, conducând un autoturism Kia Sorento, înmatriculat în Marea Britanie.

Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, la verificările efectuate, polițiștii de frontieră, cu sprijinul lucrătorului Frontex, au constatat că mașina figurează ca fiind căutată de autoritățile din Spania. Tânărul a declarat că a cumpărat mașina în cursul lunii aprilie, de la un cetățean român, și nu știa nimic despre faptul că ar fi fost semnalată furată. Autovehiculul, în valoare de aproximativ 10.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.

În acest caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.


Sursa: Poliția de Frontieră

Un comentariu

  1. Ionel Răspunde

    A rămas fără o vechitură de Kia Sorento care are un consum enorm. Kia am lansat noul SUV compact Stonic 2026 care are un consum de 5 L/100 km.
    https://www.rentsilvania.ro/b-noul-kia-stonic-2026-design-motor-mild-hybrid-si-tehnologie-de-varf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.