Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO/VIDEO. Fabrică distrusă într-un incendiu produs azi noapte în judeţul Satu Mare

ACTUALIZARE. În această noapte, în jurul orei 23.00, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la un operator economic din domeniul prelucrării lemnului din localitatea Bârsăul de Sus.

La locul indicat au fost alocate de urgență trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate de un ofițer și 13 subofițeri, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. Totodată, a fost solicitat și sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, aparținând Unităților Administrativ Teritoriale Bârsău și Crucișor. Pentru o intervenție promptă și rapidă a mai fost chemat un echipaj de salvatori din cadrul Punctului de lucru Fărcașa, ISU Maramureș.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul  unei hale metalice pe o suprafață de aproximativ 250 metri pătrați. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului, pompierii au intervenit și la limitarea propagării acestuia la casa de locuit din vecinătate și la o uscătorie de cherestea.

Cu tot efortul depus de echipajele militare, pagubele produse în urma evenimentului au fost următoarele: distrugerea pe o suprafață de aproximativ 250 mp a unei hale de depozitare material lemnos construită din panouri de metalice, 10 motoare electrice, 5 tone de peleți, 50 bucăți baloți de paie și o mașină de producție peleți.

Au fost salvate de la ardere următoarele bunuri: 50 m cub material lemnos (buștean), 25 m cub cherestea, casa și uscătoria de cherestea învecinate de aproximativ 100 m pătrați.

Sursa probabilă de aprindere a incendiului a fost stabilită ca fiind scânteie mecanică iar mijlocul care a produs aprinderea a fost motor electric. Echipajele de salvatori au acționat până la orele dimineții pentru stingerea focarelor ce ardeau mocnit.

Știrea inițială:

Fabrică distrusă într-un incendiu produs azi noapte în judeţul Satu Mare. Pompieri din Satu Mare şi Maramureş au intervenit azi noapte pentru stingerea unui incendiu izbucnit la fabrica de scânduri din localitatea Bârsăul de Sus.

Detaşamentul din Satu Mare a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, a fost solicitat sprijinul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Crucișor și Bârsău şi a intervenit şi un echipaj din cadrul ISU Maramureş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.