PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Kereskényi laudă activitatea miniștrilor UDMR: Am derulat proiecte de peste 500 milioane lei

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc vineri, 16 iunie, la sediul UDMR Satu Mare, primarul Kereskényi Gábor a ținut să laude activitatea miniștrilor UDMR, precizând că mandatele acestora au fost benefice pentru sătmăreni. ,,Am derulat proiecte de peste 500 de milioane de lei”, a spus edilul.

Odată cu ieșirea de la Guvernare, liderii UDMR Satu Mare au organizat o conferință de presă în care au subliniat cele mai importante reușite ale miniștrilor Uniunii. Primarul Kereskényi Gábor a declarat că în mandatele acestora s-au făcut mișcări importante și de bun augur, atât la nivel național, cât și la nivel local, iar sătmărenii au avut numai de câștigat. În acest sens, edilul a evidențiat în special activitatea miniștrilor Dezvoltării și Mediului.

,,Consider că UDMR iese cu fruntea sus de la această guvernare. Miniștrii și secretarii de stat din partea Uniunii au dat dovadă de profesionalism, transparență, implicare și consecvență. (…) S-a vorbit foarte mult despre implicarea miniștrilor UDMR pentru a rezolva problemele din județul și municipiul Satu Mare. Doar orașul nostru, prin Ministerul Dezvoltării condus de Cseke Attila și de Ministerul Mediului condus de Tanczos Barna, a avut și are proiecte în valoare de peste 500 de milioane de lei”, a declarat Kereskényi Gábor.

Primarul municipiului Satu Mare a ținut, de asemenea, să îi mulțumească și fostului ministru al Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

,,Ministrul Novak Eduard a rezolvat o problemă veche, care de 5-6 ani de zile nu a putut fi rezolvată. Problemă care nu a putut fi rezolvată nici măcar un ministru originar din Satu Mare. Este vorba de recuperarea Hotelului Sport care a ajuns, în cele din urmă, la municipiul Satu Mare”, a spus edilul.

De asemenea, Kereskényi a lăudat și activitatea secretarilor de stat UDMR: ,,Au muncit foarte mult și au avut performanțe. De exemplu, doamna Hegedus Csilla a fost foarte mult în orașul nostru, iar acel proiect al Muzeului Industrializării Forțate era și este un proiect de suflet și pentru dânsa”, a conchis edilul.


CITEȘTE ȘI: