Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Maramureşean condamnat pentru încăierare, prins în Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au depistat, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, un tânăr din Maramureș care are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare.

Sâmbătă, 10 iunie a.c., în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean român, în vârstă de 29 de ani, din județul Maramureș. Poliţiştii care au efectuat controlul documentelor au descoperit faptul că pe numele acestuia a fost emis, în data de 07.06.2023, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către Judecătoria Baia Mare. Maramureșeanul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de opt luni, pentru săvârșirea infracţiunii de încăierare.
Tânărul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Un comentariu

  1. Varu Răspunde

    Nu la prins nimeni,a venit el că prostu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.