Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Sătmăreanul care va fi declarat sfânt! 25 de ani de la moartea călugărului Mihai Neamțu

S-au împlinit 23 de ani de la moartea călugărului Mihai Neamțu de la Mânăstirea din Bixad. Cristian Crișan, episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a celebrat, cu binecuvântarea cardinalului Lucian, o liturghie în Catedrala Blajului, încredințându-i lui Dumnezeu bunul mers al cauzei de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM, cauză aflată acum în faza romană.

„Sunt 23 de ani de ani de la nașterea sa la Cer. Astăzi, într-un mod cu totul deosebit, ne amintim de figura lui luminoasă, de mărturia de credință pe care a dat-o și de îndemnul de a vedea, în tot ceea ce ne înconjoară, lucrarea lui Dumnezeu. Știm cu toții cât de multe persoane au fost ajutate de fratele Mihai, prin rugăciune, prin carisma și prin simțul lui de paternitate pe care l-a manifestat față de toți cei care îi treceau pragul. Fratele Mihai, care s-a format la Mănăstirea Bixad, ne învață și astăzi că suntem chemați și meniți să împărățim veșnic, împreună cu Domnul nostru Isus Cristos. El ne amintește, împreună cu Biserica Noastră, că misiunea și locul nostru este sus în Ceruri.”

Prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan și cu acordul Preasfinției Sale Vasile Bizău, Episcopul Eparhiei de Maramureș, Cauza de beatificare și canonizare a fratelui Mihai a fost elaborată în Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș. Îl rugăm pe Domnul ca Servul lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM să fie cât mai curând ridicat la Cinstea Altarelor”, a spus episcopul  Cristian, la finalul Sfintei Liturghii celebrată cu această ocazie.

Fratele Mihai Neamțu s-a născut în data de 13 octombrie 1924, în localitatea Prilog, județul Satu Mare, într-o familie cu doisprezece copii, din părinții Gheorghe și Terezia. Din anul 1931 până în anul 1936, a urmat școala primară în satul său natal. La vârsta de 14 ani a suferit de paralizie pe partea stângă. După doi ani petrecuți la mănăstirea greco-catolică de la Bixad, din cauza unor probleme de sănătate, tânărul Mihai Neamțu a revenit la casa părintească, unde, în perioada de persecuție a Bisericii Greco-Catolice, a avut o intensă activitate pastorală pentru numeroși credincioși, fiind urmărit în permanență de către serviciile de Securitate.

Casa fratelui Mihai a devenit astfel un sprijin pentru mulți nevoiași, care îl căutau pe călugărul de la Prilog, cu scopul de a primi povețe și alinare pentru nevoile lor trupești și sufletești. A fost reprimit în Ordinul Sfântului Vasile cel Mare în data de 2 februarie 1981, în condițiile de clandestinitate ale Bisericii Române Unite, de către superiorul provincial de atunci, pr. Gheorghe Marina. Voturile perpetue au fost depuse în data de 1 ianuarie 1986. Fratele Mihai Neamțu a trecut la Domnul în data de 23 iunie 2000. Detalii despre Cauza de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM se găsesc aici.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.