Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

A început sezonul estival în vămile din Satu Mare! Trafic intens în vămile Petea și Urziceni!

Traficul s-a intensificat, în această dimineață, în punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni, anunță Poliția de Frontieră. 

În PTF Petea, controlul de frontieră se efectuează pe 4 artere atât pe sensul de intrare în România, cât și pe cel de ieșire, în vreme ce la Urziceni se efectuează formalitățile de frontieră pe 3 artere la ieșirea din țară și pe 2 artere pe sensul de intrare în România.

Astăzi, între orele 10.00 și 18.00 sunt deschise și PTF-urile temporare de la Peleș, Bercu și Horea, iar cetățenii domiciliați în județul Satu Mare sau în proximitatea frontierei pe teritoriul statului maghiar pot tranzita prin aceste puncte.

De asemenea, polițiștii de frontieră le amintesc conducătorilor de automarfare faptul că de azi, de la ora 16.00 și până duminică la ora 23.00, pe teritoriul statului maghiar este restricționată circulația automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Totodată, persoanele care pleacă în drumeții (fie pe jos, fie cu bicicleta) și ajung în apropierea frontierei de stat, trebuie să respecte semnalizarea din zona de frontieră și să știe că tranzitarea frontierei de stat se face doar prin locurile destinate acestui lucru (respectiv punctele de trecere a frontierei). Încălcarea legislației cu privire la accesul în zona de frontieră atrage după sine răspunderea penală a persoanelor.

10 comentarii

  1. Norick Răspunde

    Dar am mai zis, acuma repet.
    ATUNCI SA VINA CA EU LE CHEM, CAPSUNARII.
    In rest spor la asteptat zeci de zile in granita, la 40 de grade, fara AC si cu geamuriile inchise

    • Norick Răspunde

      Da’ un alt nickname n-ai gasit pui de dac ? Manca-te-ar jaru’… 😛

      • ... Răspunde

        Bun venit în club. Din ce intuiesc el mai degrabă se ferește de săpun și de apa caldă. Aia e baubau-ul la el și nu jarul.😉 Nu știu ce crede că rezolvă dacă postează sub nick-ul altuia.😱🥴🤔

        • Norick Răspunde

          Sigur ai dreptate , dar nici eu nu gasesc logica in ecuatie…. Dar asta 100% asa “procedeaza” si la magazine / munca / scoala / vecini / cimitir etc. etc. Fura tot ce se misca… 😛 🙂
          O zi si o saptamana placuta sa ai ! 🙂

  2. 😱😱😱 Răspunde

    După cum se vede a explodat numărul accidentelor/zi. Au venit frații căpșunari acasă, ăia care nu semnalizează nici schimbarea benzii și au ceva probleme inclusiv cu respectarea codului rutier. La ei la France sau UK o fi facultativ. Mare atenție!😱😰

  3. ????? Răspunde

    Vin acasa pevecistapani , sa se lauda ce bine se traieste in strainatate.

  4. Norick Răspunde

    VREM ÎN SCHENGEN DOAR CĂ DOBITOCUL DE NEHAMER NE PUNE PIEDICI!!!!

  5. Pistalau Răspunde

    Ba cum purtati voi de grija la alti, ca pe aia îi doare fix in fata p,,li de voi!

  6. H&R Răspunde

    Nu asteapta! Se odihnesc dupa drumul lung pana la trecerea frontierei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.