Ultima actualizare: ieri, 21:27

Locale

Au început înscrierile la Facultatea de Științe Juridice din cadrul UVVG

Au început înscrierile la Facultatea de Științe Juridice, din cadrul UVVG! Înscrierile online se pot face până în data de 28 iulie, iar examenele vor avea loc conform programului publicat de facultate.

Redăm integral mesajul transmis de Universitatea de Vest “Vasile Goldis”:

Ce pot avea în comun judecătorii, atașații diplomatici, lichidatorii și executorii bancari, polițiștii și procurorii, grefierii și consilierii prezidențiali? Facultatea de drept. Științele juridice deschid căile spre mai mult de 100 de profesii, conform COR, (https://www.uvvg.ro/facultatea-de-stiinte-juridice/drept/), din mediul privat și de stat.

Facultatea de Drept din cadrul universității noastre a luat ființă în 1990, fiind prima facultate de drept din rândul instituțiilor private din România, inclusă în sistemul universitar românesc. Cu o tradiție de 33 de ani, s-a înscris în rândul facultăților de profil şi de tradiţie din ţara noastră, cu un potenţial material şi uman de excepţie, fapt demonstrat de practicienii și teoreticienii de azi, absolvenți U.V.V.G., dar și de calitatea actului didactic.

Facultatea de Științe Juridice propune absolvenților de liceu, cu diplomă de bacalaureat, studii de licență cu durata de 4 ani – drept, respectiv 3 ani – poliție locală. Pentru cei care vor să aprofundeze aceste materii, se poate opta pentru master, în domeniul penal – Instituții de Drept Penal și Procesual Penal și civil – Instituții de Drept Civil și Procesual Civil.

Până în data de 28 iulie 2023, ora 17,00, candidații se pot înscrie pentru examen pe platforma online, iar examenele de admitere vor avea loc conform programului din linkul de mai jos.

https://www.uvvg.ro/docs/Admitere/2023-2024/regulament_admitere_juridice.pdf

Mai multe despre Facultatea de Științe Juridice puteți afla cu un click pe linkurile de mai jos.

https://www.uvvg.ro/facultatea-de-stiinte-juridice/

https://www.youtube.com/watch?v=YLJSx2T1Vx8

https://www.youtube.com/watch?v=t7moUsWd-pk

Dragi viitori studenți, vă așteptăm să fim colegi, iar dumneavoastră, dragi părinți, vă promitem că vom avea grijă de copiii voștri ca și când ar fi din familia noastră. U.V.V.G. Arad se pregătește să încheie acest an universitar și să pornească în anul universitar 2023-2024 împreună cu voi!