PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ciucă nu este de acord cu pragul electoral de 7%. Conducerea PNL recomandă retragerea proiectului

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că Biroul Executiv al liberalilor a votat respingerea proiectului privind creşterea pragului electoral de la 5% la 7% şi recomandarea retragerii acestuia, informează Agerpres.

,,În şedinţa Biroului Executiv am discutat şi am supus votului respingerea proiectului de lege iniţiat de o parte, aproximativ 15 parlamentari PNL, pentru ridicarea pragului parlamentar. A fost o respingere aproape unanimă, o singură abţinere. Şi din dezbateri a reieşit foarte clar poziţia PNL, pentru a menţine procesul de consolidare a democraţiei în România prin susţinerea unei reprezentativităţi mai mari la nivelul instituţiei parlamentare. De asemenea, a fost votată recomandarea retragerii acestui proiect”, a spus Ciucă, după şedinţa BEx al PNL.

Proiectul de lege depus la Camera Deputaţilor ridică pragul electoral de la 5% la 7% şi a fost iniţiat de deputaţii Radu Cristescu (PSD) şi Adrian Cozma (PNL).


CITEȘTE ȘI: