Ultima actualizare: azi, 09:22

Naţionale

Ciucă nu este de acord cu pragul electoral de 7%. Conducerea PNL recomandă retragerea proiectului

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că Biroul Executiv al liberalilor a votat respingerea proiectului privind creşterea pragului electoral de la 5% la 7% şi recomandarea retragerii acestuia, informează Agerpres.

,,În şedinţa Biroului Executiv am discutat şi am supus votului respingerea proiectului de lege iniţiat de o parte, aproximativ 15 parlamentari PNL, pentru ridicarea pragului parlamentar. A fost o respingere aproape unanimă, o singură abţinere. Şi din dezbateri a reieşit foarte clar poziţia PNL, pentru a menţine procesul de consolidare a democraţiei în România prin susţinerea unei reprezentativităţi mai mari la nivelul instituţiei parlamentare. De asemenea, a fost votată recomandarea retragerii acestui proiect”, a spus Ciucă, după şedinţa BEx al PNL.

Proiectul de lege depus la Camera Deputaţilor ridică pragul electoral de la 5% la 7% şi a fost iniţiat de deputaţii Radu Cristescu (PSD) şi Adrian Cozma (PNL).


CITEȘTE ȘI:

10 comentarii

  1. Mae Răspunde

    Ciucă nu fi trădător !!!!

  2. Satmarean 1 Răspunde

    Au dorit sa le arate celor de la UDMR pisica, daca mai continua asa ca in ultimul timp : 1.o indepartare din guvern, 2-ridicare prag si disparitia lor de la guvernare ,asa vor avea si ei cativa reprezentanti in parlament ca orice alta minoritate.

  3. Dacus Răspunde

    Propun pragul de 50 % … Asa scapam de o gramada de prosti ,corupti etc.Si mai si economisim bani Ca astia mai mult incurca decat ajuta.Economia tarii e in cadere libera ,dar atat stiu : cum sa aiba averi tot mai mari !

    • c-block Răspunde

      Și prag la participare electorală tot de 50% +1. Adică dacă nu merg oamenii la vot, votul nu este valabil. Cum să ne reprezinte 30% dintre votanți? Și dacă politicianul nu respectă ce a promis să-și piardă mandatul. De asta ce zici?

  4. Satmarean1 Răspunde

    @c- block. Ce zici daca restul de 50% care nu merg la vot sa fie amendati ,sa nu aiba dreptul de a primi ajutoare sociale,indexare si mariri salarii si pensii ,facilitati fiscale si subventii pt firme timp de 4 ani cat e mandatul?

    • c-block Răspunde

      Frate, te-a lovit ceva la cap? Știi diferența dintre drepturi și obligații? Că din ce se pare nu prea. Socotește altfel. Gândește-te când ăștia se lăfăie în scoruri electorale care mai de care uită cu bună intenție un simplu lucru. Că ăia 50-60% care nu s-au dus la vot ăia sigur nu i-ar fi votat niciodată. Că de aia nu s-au dus. Și în acel moment se schimbă imediat partitura, nu? În logica ta cei care își anulează intenționat votul trebuie judecați ad-hoc și împușcați. Eu zic că nu te băga acolo unde fenomenul depășește inteligența ta limitată. Mai bine bea un feleș sau o amestecată.

  5. 🦜🦜🦜 Răspunde

    Atenție! Biroul executiv a respins propunerea cu o singură abținere restul au votat împotrivă! În biroul executiv și Cozma este membru! Vă dați seama că el s-a abținut (mă gândesc că el s-a abținut de la vot că doar nu vota împotriva propriei inițiative). Și când i se zice cum i se zice mamă ce se mai inflamează!

  6. Popeye Răspunde

    Esti un 0 barat Kozmica, nici PNL nu te mai suporta! Dar mamica Ildiko (unguroaica) te mai cunoaste?

  7. Cris Răspunde

    Nu scăpăm noi așa ușor de hoaspe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.