Meteorologii au transmis o atenționare de cod galben pentru județul Satu Mare pe toată durata zilei de luni, 24 iulie.
Fenomenele vizate sunt: val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat.
Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de
unități. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 și 23 de grade.
Marți valul de căldură se va intensifica și va cuprinde toată țara, iar miercuri va persista la intensitate mare în sudul, estul și parțial în centrul țării.