Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

PROGRAM. Cavalerii se întorc la Cetatea din Ardud. Începe Mediev Art Fest 2023

Cavalerii se întorc la Cetatea din Ardud. În acest sfârșit de săptămână începe Mediev Art Fest 2023, iar organizatorii au transmis programul complet al evenimentului.

Ca și concept fundamental al vieții, sub semnul Timpului va sta ediția a XI-a a Festivalului Medieval Mediev Art Fest Ardud 2023, care se va desfășura în perioada 21-23 iulie 2023 la Cetatea Ardud. Și pentru că până și timpul ireversibil se supune artei, călătoria plăsmuită în timp și spațiu istoric este posibilă datorită viziunii artiștilor care timp de trei zile vor încânta publicul cu muzică și dansuri medievale, piese de teatru, animații medievale, ateliere și tabere meșteșugărești, cavaleri, domnițe, războinici, trubaduri și menestreli, toți parte din povestea atemporală din Cetatea Ardud.

Directorul artistic al festivalului, Liviu Pancu, este cel care va veghea porțile timpului vreme de trei zile și va deschide zăvoarele ferecate ale epocii medievale pentru ca publicul participant să aibă parte de o experiență cel puțin inedită alături de cei peste 150 de artiști, toți parte din spectacolul festivalului.

Menestrelii timpului vor fi Corvus Corax (Germania), Holloenek (Ungaria) și Codex ( Sf. Gheorghe ), iar atmosfera medievală va fi asigurată de Ordinul Cavalerilor Lup din Târgu-Mureș, Golden Griffon din Oradea, Străjerii Cetății Neamț din Târgu-Neamț, Teatrul Scena din Târgu-Mureș Garda Cetății Deva, Scutierii de Mulhbach din Sebeș, Lăncierii și Arcașele Cetății Ardud, Lupii de Foc din Târgu-Mureș și Compania Dragonului din Timișoara, iar Iulian Praja va fi gazda timpului istoric în cetatea Ardud.

2 comentarii

  1. ????? Răspunde

    In loc sa investeasca in invatamant , prosteste lumea cu un teatru de doi lei. Asta e cultura a unui opincar ajuns conducator. Problema e ca e singur cu aceeasi calitate.

  2. History Răspunde

    Am mai zis și anul trecut dar văd că nu se aude. Trubaduri și domnițe, cavaleri cruciați și alte chestii care nu au nici o treabă cu istoria locului. Dar hai să onorăm descălecatul lui Dragoș dinspre Maramureș către Moldova care se spune că avea domenii și de aici a plecat (Dragffy)! Consultant istoric de doi lei, program de prostit pentru copiii mici și atât. Apoi ne mai mirăm că nu vin turiști de prin alte părți? Păi la ce, ce să vadă? Această cetate a fost edificată mult după trubaduri sau cavaleri cruciați. Dar dați-i înainte până vă înecați în prostii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.