Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

VIDEO. Adrian Cozma: ,,Dosarul cu șină e istorie!” Proiectul PNL a intrat în vigoare

Proiectul PNL de eliminare a dosarului cu șină a intrat în vigoare. ,,Dosarul cu șină a devenit istorie”, a declarat deputatul Adrian Cozma, în cadrul unei conferințe de presă.

Dosarul cu șină a fost interzis, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituții publice. Prevederile sunt parte dintr-o lege inițiată de parlamentarii PNL, promulgată în ianuarie 2023 și care a intrat în vigoare în 4 iulie 2023.

,,Această lege va avea impact atât la nivelul administrației centrale, cât și la nivelul administrației locale, inclusiv la companiile de apă și toate celelalte instituții subordonate autorităților locale”, a declarat Adrian Cozma.

Astfel, cetățenii nu vor mai pierde timp la cozi sau bani pentru copierea unor acte pe care statul le deține deja. Obiectivul acestui proiect este debirocratizarea și digitalizarea administrației publice, dar și ca interacțiunea cetățeanului cu statul să fie mai simplă și mai eficientă.

Principalele prevederi ale legii sunt:

  • Instituțiile publice nu mai pot solicita cetățenilor obiecte de papetărie ori birotică;
  • Instituțiile publice nu mai pot solicita documente emise de alte instituții publice;
  • Dacă sunt necesare copii: fotocopierea se face gratuit; copia legalizată a fost eliminată; (funcționarul va constata conformitatea copiei cu originalul); copia după CI poate fi trimisă în format electronic, pe e-mail;
  • Modelele tipizate de formulare sunt publicate pe site-urile instituțiilor, pentru a fi descărcate;
  • Pe lângă plata cash, instituțiile publice trebuie să ofere și alte posibilități de plată, de exemplu plata cu cardul.

3 comentarii

  1. Alex Răspunde

    “Dosarul cu șină e istorie!”
    urmează epoca:
    “dosarul plic”
    sau
    “nu merge internetul”
    “nu avem toner in Xerox”
    “nu avem coli A4”

  2. Kuka Răspunde

    Auzi bre, ce părereai, bre, despre gradul de promovabilitate de la bac, la liceele a căror comasare ai împiedicat-o?
    Îți plac proștii, este, că-s mai ușor de controlat, este, bre?

  3. Pistike Răspunde

    Gușter cozma, câți elevi au promovat examenul de bacalaureat la liceul CFR? Dar la UNIO/IPA?
    Sper ca după alegerile de anul viitor să ajungi acolo unde ți-e locul, în latrină! Cu poza ta de campanie m-oi șterge la cur!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.